Cei doi teribili

     

Ce doi teribili e cea mai haioasă carte pentru copii pe care am citit-o în ultima perioadă! Deși am fost sceptică la început, temătoare că le va da micilor cititori idei... năstrușnice, prezentarea farselor și a metodelor de contracarare a acestora e schematică, fără detalii, și totuși atât de simpatică și amuzantă! Cei doi teribili sunt Miles și Niles, doi puști simpatici din Valea Ionii (mi-ar fi plăcut poate ca în traducere să se fi păstrat jocul de cuvinte Yawnee Valley - Valea Căscatului), un loc plictisitor, unde vacile sunt ridicate la statut deosebit – sunt atât de respectate de locuitorii din zonă încât există chiar un ghid dedicat lor. Miles este băiatul cel nou din școală, nu cunoaște pe nimeni – la școala anterioară, Miles era farsorul en titre, aici este total necunoscut. Niles în schimb este cunoscut de absolut toți elevii din Academia de Ştiinţe Exacte şi Socio-Umane din Valea Ionii, deoarece este asistentul directorului Latră, cel care află tot și raportează tot. Iar între ei se crează o relație cu năbădăi încă de la început. În prima zi de școală Miles are o surpriză (neplăcută): mai există un farsor în școală. Nu știe cine este, dar îi apreciază ingeniozitatea și creativitatea. Niles, pe de altă parte, se auto-numește partenerul lui Miles, pentru a-i face integrarea în școală mai ușoară. Deși farsa pare a fi atât de magnifică încât ar trebui închisă școala (mașina directorului blochează poarta școlii), tradiția interzice acest lucru, astfel că se impune un sacrificiu: intrarea va fi făcută prin maşina directorului, cu tot riscul de a deteriora tapițeria. Toată lumea vrea să afle cine este autorul farsei (și mai ales directorul), iar cel mai clar suspect este puştiul cel nou, Miles. Miles nu concepe ideea de a avea competiție și pune la cale o farsă (despre care crede că va fi monumentală), dar care se dovedește a fi într-un final un eșec pentru el: rămâne cu buza umflată și cu o ușoară paranoia că din nou va fi păcălit. Dincolo de tot umorul, două lecții mi-au rămas în minte vii: farsorul trebuie să fie discret, să rămână anonim („Un farsor adevărat nu face farse pentru faimă. Un farsor face farse de dragul farselor […] Cele mai bune farse îi lasă pe toţi cu semne de întrebare.”), deoarece altfel atenţia tuturor va fi tot timpul îndreptată către el şi nu va mai avea libertate de mişcare și victima farsei trebuie să aibă o vină, să fie aleasă cu un scop clar („ţapul trebuie s-o merite”). Nu pot să nu apreciez grafica schematică extrem de sugestivă, care nu detaliază povestea, ci stârnește și mai mult curiozitatea și interesul. Recomand cu încredere și drag această carte tuturor copiilor! În special celor care încă nu au făcut o pasiune pentru lectură, deoarece îi va convinge că cititul e mișto!