Cu tine in departare

     

Viața ne dă de multe ori de înțeles că nimic nu e întâmplător. Totul se leagă, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. E ca și cum totul ar fi dinainte stabilit. Mai lipsește doar ca noi să fim receptivi și să ne lăsăm duși de val și de suflet. Carla Guelfenbein a îmbinat atât de armonios toate acestea în cartea de față, încât a ieșit o poveste extraordinară și captivantă. Totodată a subliniat că e nevoie de oameni potriviți și momente alese ca viața să ia o întorsătură neprevăzută și în același timp benefică. Povestea Emiliei, a Verei Sigall dar și a celorlalte personaje din carte confirmă aceste aspecte. Deși e de origine chiliană, Emilia trăiește de ani buni în Franța cu familia ei. Urmează să-și termine studiile și, îndrumată de un profesor, hotărăște ca în lucrarea finală să scrie despre viața ambiguă a unei scriitoare, Vera Sigall. Poetă de aceeași origine ca și ea. Astfel, lasă familia, iubitul și căminul protector și decide să meargă în Chile pentru a-și putea scrie lucrarea mai cu exactitate, cu date concrete. Biblioteca din Santiago deține multe manuscrise donate de Vera, manuscrise din urma cărora Emilia trage concluzia că ceva lipsește, ceva care să lege toată viața scriitoarei. După ce ajunge să se întâlnească personal cu acesta și se stabilește oarecum o conexiune între ele, Emilia simte că-i va fi mai ușor să afle mai multe detalii exact de la sursă. Totuși, se întâmplă o tragedie. Vera Sigall este găsită aproape fără suflare în propria casă de către vecinul și amicul ei, Daniel. Scriitoarea intră în comă și se pare că toate misterele vor rămâne nedeslușite. Daniel o vizita des pe Vera, se înțelegeau foarte bine și între ei era o legătură aproape familiară. El este convins că Vera nu a leșinat pur și simplu și că ceva i s-a întâmplat, că cineva a pricinuit toate acestea, așa că pornește într-o investigație amănunțită pentru a afla adevărul. După vizitele repetate ale Emiliei la spital, între aceștia doi se iscă o conexiune, una benefică atât pentru aflarea adevărului în cazul Verei, cât și pentru viețile lor. Daniel trăia până atunci într-o căsnicie nefericită, Emilia într-o relație rece, ea având probleme legate de apropierea dintre două persoane. Această conexiune pare să rezolve aceste probleme. Încercând să afle ce s-a întâmplat cu Vera de a ajuns în comă, aceștia află detalii mai intrigante despre viața scriitoarei. Abia când profesorul Emiliei, Horacio Infante, intervine, povestea începe să se lumineze. Fiind foarte apropiat Verei, acesta scoate la iveală bucățile de puzzle lipsă din viața ei și face ca totul să prindă contur. De-a dreptul fascinant e că una din bucățile de puzzle este chiar viața Emiliei. Da, Emilia ajunge să descopere nu doar adevăruri din viața Verei Sigall ce o vor ajuta în scrierea lucrării finale, ci și adevăruri despre ea însăși, ce îi vor descâlci viața și o vor ajuta să vadă cu alți ochi lumea. Scriitura Carlei Guelgenbein e simplă și totodată captivantă. Întoarce situațiile când nu te aștepți și păstrează mereu ceva incitant și pe mai târziu. Astfel, ține cititorul în transă până la sfârșitul poveștii. Mi-a plăcut mult, mă bucur că am descoperit-o. Detaliile chiar fac totul, merită citită! „Dacă un birou dezordonat este semnul unei minți dezordonate, ce se putea crede despre unul gol?” “Mi-am zis că fericirea vine pe drumurile cele mai ciudate. După bunul ei plac. În zadar o chemi, în zadar o aștepți. Poate să apară ori să nu vină niciodată.” “Uitarea trebuie să fie o trăsătură evolutivă pe care noi, oamenii,ne-am dezvoltat-o ca să supraviețuim.”