Doamna si licornul

     

Pe vremea cand inca mai cochetam cu idea de a scrie, obisnuiam sa ma impotmolesc la vesnica dilema a debutantului nedescoperit inca - alegerea subiectului. Nu reuseam sa imi impac ezitarea de a scrie ceva din experienta, deoarece consideram ca nu acumulasem suficienta experienta pentru a privi lucrurile obiectiv, dar nici nu ma simteam suficient de increzatoare incat a aborda un subiect total strain, pe care sa il slefuiesc dupa placul meu, documentandu-ma si incarcand mai apoi faptele reale cu suficienta fictiune incat sa lase impresia unei imaginatii debordante. Asa ca am abandonat pentru un timp cautarea subiectului perfect, si am incercat in schimb sa citesc indeajuns de mult incat, dupa ce timpul isi va fi luat partea, sa fi ramas cu cel putin cateva repere pe care sa le numesc instinct. Si iata ca dupa ani si ani de pauza nemeritata, am constientizat in sfarsit faptul ca raspunsul la intrebarea mea nu mai era de mult un mister, cam de pe cand o desc operisem pe Tracy Chevalier. Nu am luat-o cu inceputul, ci am abordat mai intai romanele ei mai recente. Imi place sa imi pastrez partea cea mai buna pentru final, ca o culminare spectaculoasa. Asa ca inca ma mai asteapta ore placute in compania sa sub forma celui de-al doilea roman al sau si a penultimului din lista, poate poate voi fi acumulat suficienta experienta pentru a detecta evolutia personalitatii sale artistice. Pentru inceput, ma voi referi la Doamna si licornul, a carei subiect m-a intrigat. Ce alta fiinta mitica ar putea starni atata fascinatie atat in mintea mea de copil, care-si rememora povestile din copilarie, cat si in scepticismul meu de adult, care se agata cu ultimele puteri de inocenta si puritatea pe care aceasta fiinta mitica o simbolizeaza. Recunosc, nu sunt o foarte mare cunoscatoare a artei, drept pentru care misterioasele tapiserii de la Musee de Moyen-Age din Paris mi-au ramas straine pana la descoperirea cartii. Cele sase tapiserii au ca subiect seducerea licornului de catre o fecioara, ilustrand toate cele cinci simturi si un al saselea „simt”, al celei mai aprige dorinte. Romanul surprinde chiar momentul crearii celor sase tapiserii comandate de Jean le Viste, pictorul Nicolas des Innocentes fiind cel insarcinat sa realizeze desenele, urmand ca familia De la Chapelle sa se ocupe cu tesutul. In stilul inconfundabil al autoarei, aflam detalii interesante despre ce se petrece in atelierul unui tapiser, detalii picante pe fundalul atmosferei incorsetate a Evului Mediu. Si pentru ca pe un astfel de fundal, arta era singura modalitate de a evada si de a te elibera de regulile si tabuurile vremii, cele sase tapiserii ajung sa ascund adevarate fantezii, implinite sau neimplinite, traite sau innabusite… fantezii pe care te invit sa le descoperi la randul tau.