Orașul abisului

Protagonistul acestui roman nu este un om bun, după standardele normale. De ce încep așa? Pentru că nu pot să nu fac comparație cu romanul pe care l-am citit înainte, Prințul spinilor, în care protagonistul era un ticălos. Diferența este că în Orașul abisului, Tanner Mirabel încearcă să-și răscumpere păcatele și asta îl face relativ simpatic. Orașul abisului este un roman hard sf, adică pentru fiecare chestie mai ciudată, există o explicație științifică detaliată. Dar comparativ cu Revelation Space, primul roman din universul omonim, accentul în această poveste nu e pus pe știință și tehnologie, ci pe acțiune. Chiar foarte multă acțiune. De pe planeta Atuul lui Sky, Tanner îl urmărește pe asasinul angajatorului său până pe planeta Yellowstone și în Orașul abisului, unde lucrurile încep să se așeze cap la cap... și să se complice foarte mult în același timp. Tanner ajunge în Orașul abisului cu amnezie cauzată de înghețarea pe durata călătoriei spațiale (în acest univers, Revelation Space, călătoria cu viteză superluminică este imposibilă) Dacă la început motivația de răzbunare este slabă (nici protagonistul nu-și cunoaște prea bine motivațiile pentru acțiunile lui) spre final lucrurile se limpezesc într-o anumită măsură și motivațiile capătă sens. Cartea a început foarte lent, dar hei, e space opera. Înainte să trecem la acțiunea propriu zisă, avem de stabilit scara temporală, personajele din trecut, prezent și viitor, conexiuni cu celelalte romane. Pare complicat, dar dacă citești SF, îți place deja să fie asa. Dacă stau să analizez parți din roman, găsesc o grămada de lucruri care nu mi-au plăcut. Cartea e prea lunga, răsturnările de situație sunt explicate de prea multe ori, acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri dar nu e la fel de interesantă în toate. Câteodată de-abia aștepți să vezi ce se întâmplă cu celălalt personaj. De-abia după ce termini, poți să apreciezi că per total a fost o carte buna cu acțiune foarte dezvoltata, personajele complexe (dar nu toate) care îți rămân în minte după 600 de pagini, chiar dacă nu te-ai simțit foarte atașat de niciunul... Ce vreau sa spun până la urmă? Pare că sunt doar mulțumit de acest roman, nu mai mult. Dar ultimele 200 de pagini m-au prins și le-am citit fără oprire deci, în ciuda tuturor neajunsurilor este o carte SF foarte bună pentru amatorii genului, și are tot ce aștepți de la acest cadr: personaje ciudate, tehnologii stranii, extratereștrii neînțeleși, explicații științifice la obiect și chiar și lecții de umanitate.