Ratacirile fetei nesabuite

     

E un roman de dragoste –deci nu chiar genul de lecturã care sã mi se potriveascã. Dar, totuși, fiind vorba de Llosa are și pãrţile lui bune. Intâlnirile repetate dintre cei doi sunt destul de previzibile. Fata nesãbuitã se va abandona suficient pentru a re-aprinde pasiunea lui Ricardo, dupã care îl va pãrãsi din nou pentru alte scopuri superioare din punct de vedere material, pentru a reveni în braţele lui dupã ce acesta își linge singur rãnile sentimentale și se crede vindecat. Aceste pendulãri dau naștere la un oarecare suspans care menţine ritmul lecturii atunci când te cam plictisești de aceste oscilaţii emoţionale între aceiași parametri. Nimic nou nu vine sã întregeascã relaţia la fiecare regãsire. Sunt aceleași reproșuri de trãdare din partea lui Ricardo, aceleași plecãri furtunoase ale fetei nesãbuite (eventual însoţite de o golire a vreunui cont bancar) sãtulã de o existenţã « bughezã » lipsitã de extravaganţe (de la financiare la sexuale). Ideea care însoţește toatã povestea asta de du-te vino amoros este criza de identitate. Ricardo se simte dezrãdãcinat, un etern strãin, în Parisul cosmopolit de altfel, iar în plus, pe mãsurã ce i se destramã legãturile familiale și de prietenie din Peru, nu se mai regãsește nici în destinul ţãrii lui natale. Pe de altã parte, fata nesãbuitã nu are nici o problemã în a-și schimba mãștile dupã cerinţele situaţiei noului amant, de preferinţã suficient de bogat. Ricardo este definit prin pasiunea lui pentru fata nesãbuitã, iar aceasta este definitã prin lipsa acestei pasiuni sau confuzia ei sentimentalã în cel mai bun caz. Așa cã întrebarea asupra a ce ne face sã fim noi înșine este destul de interesantã în acest context în care lipsesc reperele geografice (prin faptul cã sunt paradoxal prea multe), în care prea-plinul sentimentelor pot caracteriza o persoanã la fel de bine ca și lipsa lor cronicã. Deși stilul este pe alocuri foarte antrenant, unele din personajele secundare sunt pline de viaţã, cu istorii personale captivante (hipiotul peruan din Londra care moare de SIDA, traducãtorul polonez cu tendinţele lui compulsive îndrãgostit iremediabil de o japonezã –ei construiesc imaginea interesantã a emigranţilor care nu mai au rãdãcini nu din motive materiale, ci dintr-o neliniște geograficã) și povestea ajunge sã te prindã prin modul în care este scrisã, relaţia celor doi este neverosimilã, nu convinge.