Regele magician (Seria Magicienii, partea a II-a)

     

Nu se ridică la înălțimea primului roman din foarte multe puncte de vedere. Ca să nu dezvălui secrete din roman nu pot decât să spun pe scurt rezumatul începutului poveștii, care e stupid. Simplu, copilăresc. Nu există nicio motivație. Acțiunea care continuă pe mai mult de jumătate de carte este la fel, îi lipsește senzația aceea de descoperire din primul roman. Pe deasupra, există niște antagoniști dar sunt tot timpul invizibili. Și desigur, se vrea să fie poveste unei noi transformări. Aflăm ce s-a întâmplat cu Julia din primul roman și călătoria ei care se aseamănă într-un mod ciudat cu a lui Quentin, diferența constând în cât de mult pierd fiecare în drumul lor spre magie. Este, de asemenea, povestea transformării lui Quentin și asta vedem abia la sfârșit, când devine interesant. Este mult prea spre sfârșit, din păcate. Înainte de asta, da, avem multe lucruri interesante, dar fără nicio coeziune. Toate părțile de acțiune se simt separate unele de altele iar trecerea de la una la alta nu se face într-un mod fluent, cu efectul că povestea nu curge natural. Orice se întâmplă este magic (a se citi deus ex machina)și răspunsurile vin când nu te aștepți, de la noroc, zeități, coincidențe stranii. Quentin e purtat de mânuță, tot drumul, manipulat de toată lumea și alegerea îi aparține de-abia spre sfârșit, unde, desigur, se simte ca o iluzie a alegerii. Stilul, o, Doamne! Cartea se citește ușor dar câteodată stilul e atât de copilăresc și enervant. Aș fi ok cu asta dacă nu ar conține scene ce sunt tratate total diferit de tonul acesta de basm pentru copii (precum violul)... adică deși temele tratate sunt mai mature, stilul în care e scrisa e la un nivel de roman scris de un licean cu gura spurcată (diferit de primul roman). Da, cuvintele vulgare aici nu creează autenticitate și seriozitate, ba din contră, dau impresia de neseriozitate și stil amator. Mi-a plăcut dar se putea mai mult, se putea transmite același mesaj în timp ce accentul cădea mai puțin pe parodierea poveștilor fantasy. Deși mi se pare mai serioasa decât prima parte, cartea nu e ceva extraordinar, în primul rând datorită scriiturii și datorită lipsei unei coeziunii între întâmplări.