Trei intr-o barca

Dacă vorba spune că nici un drum nu este lung când ai un prieten aproape, Jerome ne asigură că nici plictisitor nu va fi! Poveștile sale împreună cu prietenii sunt de-a dreptul savuroase și peste măsură de amuzante. Jerome K. Jerome are o deosebită îndemânare de-a jongla cu ironia, necazul și amuzamentul. Scrie într-un stil hazliu, care n-are cum să nu te facă să chicotești, dacă nu chiar să bufnești în râs de-a dreptul. Eu recomand să se citească într-un mediu ce vă permite să vă desfășurați, căci mie mi-a fost greu de multe ori să-mi astâmpăr hlizeala. După cum ne dăm seama din titlul, Jerome împreună cu prietenii săi și un cățel se avântă într-o excursie cu barca pe apă. Mai exact, pe Tamisa. Desigur, până s-au văzut cu toții în barcă a durat ceva timp, căci nu a fost ușor să stabilească ce să ia cu ei, ce să lase acasă, încotro să o apuce, cine și cu ce e responsabil. Au făcut și-au desfăcut bagajele de câteva ori până să se urce în barcă, asta-i clar! Întreaga lor călătorie pe apă e condimentată cu fel și fel de povești amuzante de care își mai aduce aminte câte unul dintre ei, ori cu câte o bucățică de istorie a Londrei sau legată de vreo zonă din apropierea Tamisei. Deci nu doar ne hlizim citind cartea, ci mai băgăm și ceva istorie la cap. Pe traseu întâmpină diferite probleme, de la faptul că au luat prea multe bagaje, până la ploaia ce le dă planurile peste cap, combinațiile de mâncare ce le fac și strânsul lucrurilor după fiecare popas. Cărțile lui Jerome sunt perfecte atunci când vrei să iei o pauză de la rutina plictisitoare de zi cu zi ca să îți reîncarci bateriile. Starea de bine ce o vei căpăta pe parcursul lecturii te va înviora și îți va înveseli ziua cu siguranță! “Eu am o cu totul altfel de fire. Nu pot să stau cu braţele încrucişate şi să văd cum altul trudeşte şi transpiră. Simt întotdeauna nevoia să mă scol şi să supraveghez, să umblu după el cu mâinile în buzunar şi să-i spun ce are de făcut. De vină e firea mea păcătoasă, sunt prea energic.” “Periuţa de dinţi mă terorizează ori de câte ori călătoresc şi-mi face viaţa iad. Visez că n-am împachetat-o, mă trezesc scăldat într-o sudoare rece, sar din pat şi m-apuc s-o caut. Iar dimineaţa o împachetez înainte de a o fi folosit şi iar trebuie să desfac geamantanul ca s-o scot şi - parcă e un făcut! - întotdeauna e ultimul lucru peste care dau. Împachetez încă o dată şi o uit, trebuie să dau fuga până sus, la etaj, în ultima clipă, şi s-o duc la gară învelită într-o batistă.” “E parcă o lege a acestei lumi. Ai ceea ce nu doreşti să ai, iar alţii au ceea ce ţi-ar trebui ţie. Oamenii căsătoriţi au soţii şi nu par să le dorească, iar tinerii neînsuraţi se vaită că nu au parte de ele. Oamenii săraci, care de-abia izbutesc să-şi ducă traiul de la o zi la alta, au câte opt copii, în timp ce perechile bătrâne şi bogate nu au cui să-şi lase banii şi mor fără moştenitori.” “Noi, contemporanii, nu vedem frumuseţea acestui câine. Prea ne-am obişnuit cu el. La fel se întâmplă şi cu apusurile de soare şi cu stelele: măreţia lor nu ne copleşeşte pentru că prea ne-am deprins ochii cu ele. Tot aşa şi cu câinele ăsta din porţelan, în anul 2288, lumea n-o să se mai sature privindu-l.” “Ziua a fost plină de griji şi de zbucium, în inimile noastre au sălăşluit gânduri urâte şi amare, iar lumea ni s-a părut aspră şi nedreaptă cu noi. De aceea, Noaptea, ca o mamă drăgăstoasă, ne atinge gingaş cu mâna fruntea încinsă de febră, ne întoarce faţa înlăcrimată spre faţa ei şi surâde şi cu toate că nu vorbeşte, noi ştim ce vrea să ne spună, aşa că ne lipim obrazul înfierbântat de sânul ei şi durerea trece.” “Lumea asta este o încercare continuă şi omul s-a născut ca să pătimească, aşa după cum scânteile zboară spre cer.”