Un an bun

     

Un an in Provence nu are cum sa fie altfel decat Un an bun. Peter Mayle ne poarta din nou in sudul insorit al Frantei, dar, de data aceasta, intamplarile povestite sunt fictive si, poate tocmai de aceea, mai putin imbietoare. Max Skinner isi da demisia, fortat de imprejurari, din cadrul unei companii financiare din Londra, doar pentru a afla, in aceeasi zi, ca este mostenitorul unui conac - cu tot cu domeniul viticol aferent - in insoritul Provence. Si aici se cam termina fictiunea, intrucat ce urmeaza pare doar o copie scaldata in vin a povestii din Un an in Provence. Avem din nou de-a face cu localnicii bonomi, care, desi circumspecti cand vine vorba de straini, il primesc totusi pe Max in sanul lor cu bratele deschise. Nu lipsesc mesele imbelsugate, tipic frantuzesti si, mai ales, valurile de vin. De data aceasta, printre paginile cartii sunt strecurate si cateva flirturi... interculturale. Pe scurt: acelasi Provence, dar cu alta palarie. Mostenirea lui Max, in loc sa ii rezolve toate problemele financiare si sa ii asigure o viata de huzur, pare sa dea nastere si mai multor complicatii. Vinul produs aici nu-i bun de nimic si, in plus, in peisaj apare o tanara americanca, mostenitoarea legitima a intregii averi. Mai adaugam in ecuatie si o femme de menage, pe cat de eficienta, pe atat de curioasa - si pentru care relatiile de rudenie nu par a fi un motiv suficient de puternic incat sa justifice dormitul in camere separate -, un avocat guraliv, dar si un mister cu implicatii bahice. La fel ca in cartile sale de non-fictiune, Peter Mayle transforma in personaj principal minunatul Provence. Parca niciun alt personaj nu ne ramane intiparit in memorie dupa terminarea lecturii precum micul orasel Saint-Pons. Un roman vizual si olfactiv, ideal pentru acele momente de evadare, dar care nu se ridica la inaltimea altor scrieri de-ale lui Mayle. O carte menita sa fie film, scrisa la indemnul regizorului Ridley Scott, cel care s-a ocupat, de altfel si de ecranizarea acesteia. Ca doar nu degeaba ne zambeste tocmai Russell Crowe de pe coperta cartii, nu?