Vorbeste-le despre batalii, regi si elefanti

De la distanță, oricine poate părea rigid, sigur pe el și fără cusur, însă abia după ce ne apropiem observăm că nu e chiar așa. Orice persoană are slăbiciunile ei, o sensibilitate aparte, frici nenumărate și gânduri neînțelese. Da, și eu, și tu, și restul lumii. E valabil și pentru Michelangelo, căci pe el îl aduce în prim plan Mathias Enard în cartea de față. Ce cuvinte îți trec prin minte când auzi de Michelangelo? Artist, măreț, puternic – cam astea îmi vin mie. Ei bine, Enard decide să prezinte o latură cu totul nouă, cel puțin pentru unii, ca mine. Nu mă așteptăm să-l descopăr pe Michelangelo slab de înger, temător și plin de îndoieli. Și totuși, e și el om ca și noi doar, de ce mi-e greu să cred altceva? Pentru că unele trăiri și sentimente nu sunt arătate tuturor, fiecare își păstrează un colțișor doar pentru el pe care nu-l arată lumii întregi, ci doar celor apropiați, poate chiar nici lor. Michelangelo este furios pe comportamentul papei Iulius al II-lea. Acesta din urmă îl tratează ca pe un nimeni și se lungește cu plata pentru ce a lucrat Michelangelo la mormântul său de la Roma. Artistul decise să lase șantierul neterminat, până când papa va lua inițiativă. Între timp, acesta primește o invitație din partea sultanului Baiazid al II-lea. Sultanul îi propune să facă schița unui pod, după ce a refuzat deja ideile lui Da Vinci. E o provocare, una deloc ușoară, pe care Michelangelo o acceptă, însă care îi aduce doar îndoieli și frici. Dacă papa se va supăra pe el și îl va pedepsi pentru că a lăsat șantierul neterminat și s-a dus să lucreze pentru unul dintre dușmanii săi? Dacă schițelele lui nu vor fi pe placul sultanului și nici nu se vor ridica la rangul celor făcute de Da Vinci? Ce poate să-l determine să creeze ceva unic și extraordinar? Sultanul pune la dispoziția artistului toate cele necesare: un atelier de lucru și oameni pricepuți și dornici să-i sară-n ajutor cu orice. Am putea spune că Michelangelo are tot ce-i trebuie pentru a crea, și totuși, ideile nu-i vin, creativitatea e stearpă. Are nevoie de ceva care să-l facă să creeze, ceva care să-i smulgă gândurile îndoielnice și teama din suflet. Michelangelo nu are de luptat doar cu trăirile lui interioare, ci și cu anumite mișcări politice din lumea otomană ce-l prind la mijloc. A reușit Michelangelo să creeze podul, să-i facă pe plac sultanului, să scape de mânia papei și de cursele ce-i sunt întinse? Te las pe tine să descoperi. Deși pare la prima vedere o lectură ușoară, din pricina numărului redus de pagini, nu e deloc așa. Scriitura lui Mathias Enard e destul de alambicată, cere atenție maximă și te lasă să tragi propriile concluzii pe alocuri. M-am luat la trântă puțin cu lectura, însă mi-a plăcut să descopăr această latură a lui Michelangelo. Mi-a plăcut cum autorul la coborât pe Michelangelo de pe piedestalul de artist și ni l-a adus printre noi, oamenii de rând. “Ne dorim adesea repetarea lucrurilor; ne dorim să retrăim un moment pierdut, să revenim asupra unui gest ratat sau a unui cuvânt nespus; ne forțăm să regăsim sunetele rămase nespuse, mângâierea pe care nu am oferit-o, fiorul din vintre pierdut pentru totdeauna." “Timpul va vindeca toate astea, cine știe? Destinul, răbdarea, voința.”