Zahir

Dupa ce am citit Alchimistul, fara a fi impresionata, am primit si ultima carte a lui Paulo Coelhl, Zahir. I-am mai dat o sanse, cu toate ca nu este genul meu de lectura si cum cum mai spus, mi se pare simplist, superficial contextul si in acelasi timp complicat. Mi s-a parut enervant faptul ca nu se spun lucrurilor pe nume, prea ni se lasa la dispozitie ingredientele necesare intelegerii libere a faptelor. Ca si in Zahir, nu am fost prinsa in actiune asa cum imi place mie. Sunt genul de persoana care nu lasa cartea ce-i place din mana nici o secunda pana nu o termina de citit. As fi putut lasa la nesfarsit cartea pe noptiera, pana sa uit complet de ea. Povestea in sine e frumoasa, un cunoscut scriitor se confrunta cu disparitia sotiei sale, este arestat, banuit fiind de acest lucru si apoi eliberat. Porneste in cautarea acesteia, intr-o lunga calatorie, ce se intinde pe parcursula doi ani, ce se transforma de fapt in redescoperirea sinelui acestuia. Se regaseste pe el, cel de la inceputul casniciei si isi regaseste si sotia, plecata de fap pentru a fi in asteparea lui, cel de odinioara.