Sunt dinamită! Viața lui Nietzsche

     

Sînt dinamită!, cartea autoarei anglo-norvegiene Sue Prideaux, proaspăt tradusă la Editura Polirom de scriitorul Bogdan Alexandru Stănescu, spune ferm și nuanțat povestea vieții lui Nietzsche, dincolo de clișee. (…) Cartea lui Prideaux, premiată și declarată de The Times drept biografia anului 2018, are forța uriașă de a retrezi la viață această figură de muzeu, deopotrivă adorată și contestată, și de a-i purta pe cititori prin laboratorul biografic care a făcut posibilă filosofia lui Nietzsche. Caldă și detașată, excelent documentată și alert scrisă, Sînt dinamită! e, cu siguranță, una dintre cele mai puternice lecturi pe care le puteți avea vara asta.

     

Prideaux nu-i plînge nici un moment de milă personajului ei, nici nu umblă să-l scoată basma curată cînd greșește, ceea ce lui Nietzsche i se întîmplă des, dar are, cum se zice mai nou, o atitudine discret empatică față de el. Îl analizează cu pătrunzător talent, încît nu se pierde în amănunte, și – operațiune mai delicată! – știe să-i aducă ideile pe înțelesul tuturor, fără să le vulgarizeze și înșirîndu-le suplu pe firul narațiunii, adică fără respectabilele burți „teoretice“ care mai apar prin monografii. Deși excelentă, cartea asta nu se citește tocmai ușor: e totuși vorba aici despre un personaj și un autor atît de complicat, care a schimbat gîndirea lumii, încît și azi „omul dinamită“ stîrnește dispute explozive printre cunoscători.

     

Cine vrea să-l înțeleagă pe Nietzsche, mă refer la cineva fără pretenții sfruntate, găsește în cartea propusă aici un ghid minunat. Sue Prideaux reușește ceea ce aș numi un salutar efect de răspuns. Biograficul este capabil de o replică suficient de consistentă pentru a desluși, pentru a pătrunde în văgăunile gîndirii, chiar și atunci cînd acestea sînt blindate, pitite după scuturi aparent de netrecut. E maximul. Mai mult nu poți pretinde.

     

Sînt dinamită!Viața lui Nietzsche, carte meticulos construită, cu pasiune pentru subiect, se adaugă în palmaresul unei scriitoare special interesată de personalitățile atipice din peisajul cultural al celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Unul dintre cei care fac excepție, nesupuși tradiției, a fost și Friedrich Nietzsche. Cea dintîi calitate a cărții, descoperită înainte de a ajunge la sfîrșitul lecturii, este imaginea sintetică, omul cu opera integrată în cronologia vieții (în anexă este și o Cronologie). Filozoful e interesat implicat, cu familie și prieteni, în special cu sora Elisabeth, cu Wagner și soția sa, Cosima, în canavaua istoriei timpului și a vieții artistice central-europene. Sue Prideaux nu pierde din vedere nimic din ceea ce ar fi putut provoca polemic originalitatea gîndirii conservate imediat de Nietzsche în cărți succesive scrise repede, fără amînare. Asemenea poetului, nu voia să piardă momentul inspirației cu noianul lui de idei. Vîrstele vieții au fost pentru el vîrstele creației. Pentru cine încearcă să-i descifreze gîndirea, fără orgoliul înțelegerii depline, așa cum se deduce din Sînt dinamită!, ar trebui să urmeze nu cronologia publicării cărților, ci conținutul lor.

     

Să scrii o biografie senzaţională despre un filosof este un lucru destul de complicat. Vorbele lui Constantin Noica despre sine sînt valabile pentru (aproape) toţi filosofii: „biografia mea e bibliografa mea”, „viaţa mea e compusă din ideile mele”. Fie că au scris, fie că nu au scris – lăsînd doar rostirile lor memoriei umanităţii – filosofii deţin, în rîndul creatorilor, supremaţia în ceea ce priveşte disciplina retragerii, a auto-ocultării, a discreţiei, urmaţi fiind, în această ordine, de compozitori şi de pictori. Nietzsche însă este un caz deosebit – iar acest lucru este pus într-o lumină cît se poate de clară de Sue Prideaux în excepţionala ei biografie. Gînditorul prusaco-elveţian are o viaţă la fel de efervescentă, de agitată, de neliniştită, de căutătoare precum gîndirea lui. Nici nu se putea mai bine pentru un filosof al vieţii, pentru un filosof care proslăveşte viaţa – cu toate contradicţiile ei, pentru un filosof al cărui ultim cuvînt este un imn închinat „eternei reîntoarceri”.