Vulpea albastră (ediție de buzunar)

     

Vulpea albastră începe cu ceva atît de primordial pentru că vînatul este în natura omului. Ca povestea, de altfel. Amîndouă ne-au ajutat să supraviețuim: vînătoarea foarte concret, trupește, ca să ne putem hrăni, iar poveștile spiritual, din ele am învățat cum să nu dispărem. Au fost dintotdeauna în viețile noastre. De aceea sînt perfect de acord cu Gottschall, omul este un animal povestitor. Un vînător povestitor. Și trebuie să fim capabili să ne spunem poveștile în continuare, căci nu putem supraviețui fără ele – astăzi ne ajută, printre altele, să vedem cum putem face față încălzirii globale. Într-un fel, povestea noastră, cea a omenirii, ne vînează pe noi acum. Cred că am devenit propria noastră pradă.

     

Sjón dovedește că este un scriitor dornic să taie pînă la osul poveș­tii – așa cum a mărturisit în interviuri –, lucru ce se vede limpede în Vulpea albastră, un roman de mici dimensiuni, în care găsești pagini cu o scurtă frază (…) Spațiul alb din jurul frazelor merge mî­nă în mînă cu liniștea care transpare din roman și cu imensitatea decorurilor.

     

(…) romanul lui Sjón merită citit atît pentru lirismul său, pentru frumusețea limbajului și a descrierilor, cît și pentru poveste în sine, cu o temă extrem de interesantă și actuală, care ne face să realizăm că – deși există o evoluție – toleranța, empatia și compasiunea sînt lecții care au nevoie de secole întregi pentru a fi învățate.