Cișmigienii

     

Romanul Cișmigienii s-a născut dintr-o nostalgie, din nostalgia pentru o lume care n-a existat. Știu că este întotdeauna riscant să te joci cu realitățile alternative. Ce-ar fi fost dacă? Probabil că nimeni nu ar putea garanta că știe chipul unei lumi diferite de cea în care ne aflăm. Dar de aici izvorăște și frumusețea unei asemenea călătorii, pentru că explorarea unui univers nou este una dintre cele mai palpitante provocări posibile. În Cișmigienii, această “terra incognita” ce se dezvăluie de la un pas la altul este o Românie care la sfîrșitul celui de Al Doilea Război Mondial și-a continuat evoluția pe coordonatele ei tradiționale de regat capitalist. Evident, pentru asta a trebuit să reconstruiesc un pic istoria și să arăt cum ar fi fost posibil ca acest lucru să se întîmple.

     

(...) marea ciudățenie a Cișmigienilor e că, pe măsură ce pătrunzi în această lume care nu există, în loc să faci un pas înapoi, ca omul care știe cum stau lucrurile, te afunzi în ea ca într-un vis despre care știi că e vis, dar ți se pare atît de frumos încît îți dorești să țină cît mai mult.

     

(…) Cișmigienii cîștigă prin decorul ajustat „la zi”, prin up grade-ul istoric alternativ, printr-un final surprinzător și, în ultimă instanță, prin ineditul viziunii despre o lume destul de coerentă, în fundalul ei ideatic. E o lume pe care cu greu ne-am fi putut-o imagina, oricît de mult am adera la speculațiile moderne interdisciplinare și la probabilistica evenimențială aplicată pe trecut.

     

Faptul că este o carte mai degrabă a ideilor și mai puțin a acțiunii trepidante (cu toate că are și astfel de secvențe) unora le va plăcea foarte mult, iar altora (deși unii cititori s-au declarat surprinși în mod plăcut de acest aspect) ceva mai puțin. Acestora din urmă le-aș putea spune că o continuare a cărții aflată deja în lucru, la cum arată în acest moment, le va da mai multă satisfacție. Dat fiind că în carte sînt dezbătute perspective diametral opuse cu privire la natura Universului și rostul vieții fiecăruia dintre noi, cu privire la rolul științei și al religiei sau cu privire la felul de a fi al nostru, al românilor, mi-aș mai dori foarte mult și ca cei care o citesc și care în mod cert îmbrățișează cu preponderență una dintre aceste perspective, să lepede pentru moment mantia lor ideologică și să urmărească dezbaterea intelectuală contrapunctică de care spuneam. 

     

(…) cred că fiecare autor își împrumută „bucățele“ din sine însuși fiecărui personaj, fără însă să se suprapună cu vreunul din ele. În acest sens, un piculeț m-aș putea regăsi și în tendința de frondă a lui Fred, deși n-am făcut niciodată nici măcar unu la sută din cîte a săvîrșit el în poveste.