Țipă cât poți

     

Îmi doresc ca Țipă cît poți să îl determine pe cititor să își pună aceleași întrebări ca Una: cine sînt, ce cred ei, cui au greșit. Și de acolo, după ce ești sincer cu tine, vine eliberarea.

     

Dincolo de încadrarea stilistică, Țipă cît poți va intra în memoria cititorilor ca una dintre cele mai coerente și frumoase pledoarii pentru literatura (bine scrisă a) ultimelor decenii! O împletire de date personale (studiile teologice răzbat din însăși structura romanului) și de obsesii ale timpului prezent – modele care impun schimbarea stilului de viață peste noapte (adoptarea vegetarianismului ca pe ceva mai mult decît un simplu regim alimentar), pe scurt aceasta este structura romanului. În fapt, vocea acestuia, descompusă într-o triadă de voci, niciuna secundară, este cea care impune ritmul și succesiunea de evenimente, astfel încît avem de-a face cu un adevărat drum inițiatic, un urcuș. (…) Țipă cît poți o să vă placă de-o să vă-ntrebați cînd ați mai citit ceva dintr-o suflare. Să tot țipi, Moni Stănilă! Să tot țipi!

     

Țipă cît poți este fără doar și poate un roman complex, care se adresează unui număr foarte mare de cititori, din diverse sfere de gîndire și de viețuire, conceput într-o manieră aș zice inedită, care va avea cu siguranță cel puțin cîte un ecou în mintea și sufletul fiecărui cititor, dacă nu și în lumea literară (deși eu sînt sigur că își va avea și destinul său literar). Cît despre Moni Stănilă, este clar că aceasta a făcut un salt calitativ în calitate de prozatoare, atît la nivelul construcției narative, învățînd să jongleze cu personajele și cu climaturile în care se desfășoară acțiunea, cît și la nivelul conținutului, prin incizarea atîtor referințe din domenii atît de deferite.

     

Romanul lui Moni Stănilă e și despre esența umană, despre niște repere pe care s-ar putea să le fi pierdut sau de care omul secolului XXI s-a înstrăinat, repliindu-și destinul conform exigențelor actualității. Simplitatea cu care Moni Stănilă atinge punctele vulnerabile nu e deloc de suprafață. Așadar, Țipă cît poți e un roman inedit pentru proza contemporană românească, mai ales fiindcă reabilitează niște structuri fixe – cele de basm –, care compensează o realitate deja compromisă.

     

Țipă cît poți te prinde încă de la primele pagini. Ca să începi un roman povestind la persoana întîi cum ți-ai aruncat patul la gunoi, îți trebuie un talent peste medie. Dar și o încredere în scrisul tău vecină cu insolența. (…) Interesant și original, Țipă cît poți e unul dintre puținele romane din ultima vreme care m-au făcut să mă bucur că le-am citit.