Meridianul și alte proze

     

În zadar ne-am strădui să-l prindem pe scriitor într-un discurs unic. Onest și lucid, locuitor unic al muchiei abisului, Paul Celan este ultimul cavaler al tristei figuri.

     

Meridianul și alte proze – traducere din limba germană şi note de Andrei Corbea, ediţie revăzută, Editura Polirom, 2020 – conține, să o spunem din start, texte conjuncturale. Dar aceste ocazii i-au permis sau i-au pretins autorului să-și rostească nuanțat crezul. Primul dintre ele, despre pictorul Edgar Jené, datează din 1948, cînd Celan nu-și făcuse încă un nume, deși îi apăruse la Viena primul volum, Nisipul din urne. Important e că aici el folosește ca pretext viziunile suprarealist-onirice ale lui Jené pentru a-și prefigura cîteva dintre temele și mizele mari ale poeziei proprii. Viziunea sa e una obținută printr-o „spărtură prin pereții și împotriva realității“, cu scopul de „a putea păși în marele cristal al lumii interioare“.

     

Citite prin prisma dimensiunii biografice (experiența Holocaustului și moartea părinților în lagărele din Transnistria), textele lui Paul Celan din Meridianul și alte proze capătă dimensiuni autoreferențiale. Poetul, prin creația sa, caută un refugiu pentru un sine traumatizat, fracturat și abrutizat. (…) Meridianul și alte proze este o mărturie al trăiniciei limbajului poeziei, a rezistenței solitare în învelișul cuvintelor.

     

Textul fundamental e aici, desigur, Meridianul, dar i se asociază şi alte intervenţii şi reflecţii despre scrisul liric, care completează într-un concentrat mozaic meditaţiile lui Celan asupra poeziei. (…) Oricum, chiar fără multe subtilităţi filosofice, textul cu multe note parabolice din Meridian-ul lui Paul Celan propune o foarte importantă reevaluare a modernismului înalt, prin exigenţa de a resitua discursul concentrat-transfigurator, cu mize majore asupra „artei“ combinatorii, cu intervenţii accentuat personale asupra cuvîntului, a limbii poetice şlefuite în spaţiul modernist german al epocii, care instituie efectiv textul poetic ca realitate verbală, vorbind în numele său propriu, dar purtătoare, totodată, a acelei „memorii a tuturor datelor noastre“. 

     

(…) mă bucur să pot încheia recomandînd reușita acestei variante în limba română a prozelor celaniene. Andrei Corbea-Hoișie chiar știe ce citește… Și mai mult, se ridică la acea înălțime de unde își poate permite recrearea înțelegerii în cuvinte. Nuanțate, dar simple. Așa cum îi plăceau lui Celan.