Cerberus

     

Cerberus vă înfățișează un părinte care încearcă să-și salveze copila. Totodată, Cerberus este scris de un tată, care încearcă să-și prevină fiica (acum, la vârsta primei iubiri) asupra pericolelor care se ascund uneori în spatele șoaptelor de amor. De asemenea, este un îndemn pentru copii să își asculte protectorii și să se confeseze acestora, pentru că remușcările, de cele mai multe ori tardive, sunt mult mai amare decât dojana părinților.

     

Romanul este alert și condensat – fiecare pagină fiind o poveste de viață. Este scris cu mult dialog, în ritm trepidant, cinematografic chiar. Citindu-l, aveam senzația că urmăresc un film, poate și asta accentuează cruzimea, răutatea, nepăsarea, violența, dar și bunătatea întâlnită unde nici nu te aștepți; dragostea, prietenia/loialitatea personajelor.

     

Ce înseamnă o carte bună? O idee capabilă să te schimbe, o poveste care să te inspire, o scriere vizuală, veridică și cursivă, o serie de personaje realiste și puternice? Dacă adăugăm pe lângă toate acestea și emoție, trepidare și o urmă rece de realitate, Cerberus, cartea semnată de Marius Albert Neguț, se încadrează în cerințe și ridică ștacheta chiar mai sus.

     

Cerberus este un roman care te ține pe jar de la prima la ultima pagină. Acțiunea intensă, alertă, nu îți dă răgaz să îți tragi sufletul, ci tot ce îți dorești este să alergi printre pagini, alături de Albert, în căutarea Marei. Este o carte dură și nici nu ar avea cum să fie altfel, având în vedere subiectul abordat. O carte în care suferința și răutatea se împletesc cu inocența și speranța, iubirea răsare în cele mai neașteptate momente, iar devotamentul părintesc este expus într-o poveste de viață pe care nimeni nu și-ar dori să o trăiască.

     

„Scrisă alert, conectînd aspecte din trecut cu cele din prezent, am perceput volumul ca fiind o poliradiografie, autorul sondînd, cu abilități de chirurg, atît omul, cît și societatea în care acesta trăiește.”