Oase solare

     

Considerat roman dintr-o singură frază (fără puncte care să impună vreun sfîrșit sau vreun început, fără stopuri care să stea în calea fantomelor trecutului care vin în vizită), Oase solare este un poem epic cu început beckettian: „clopotul/ clopotul cînd/ ascultînd clopotul cînd/ ascultînd clopotul cînd stau aici/ ascultîndu-l cum răsună în lumina cenușie a acestei/ dimineți, amiezi sau seri/ dumnezeu știe/ această zi cenușie stînd aici și/ ascultînd acest clopot în miezul zilei“. (…) Fluiditatea, muzicalitatea, claritatea și inteligența asociațiilor prin care leagă, într-o avalanșă deloc întîmplătoare particularul de general, punînd alături cauze și efecte surprinzătoare, fac din Mike McCormack un scriitor inconfundabil, reper al marii literaturi irlandeze.

     

Viaţa unui om nu este ferită de pierderi, dezamăgiri sau clipe tumultuoase. Totuși, Oase solare – un roman scris sub forma rememorării unei existenţe umane – îndeamnă cititorul să-și acorde un răgaz care să-l decupleze de la agitaţia din jur și din interior. Mike McCormack derulează meditativ povestea unui personaj din alte vremuri, dar care poate spune multe despre cum alegem să trăim în ale noastre. (…) Deși păstrează ritmul unui roman despre un personaj absorbit în lumea lui interioară, Oase solare poate fi analizat și din perspectiva radiografiei unei ţări. Evenimentele din viaţa protagonistului se împletesc vital cu metamorfozele sociale din Irlanda. (…) Vei descoperi în Oase solare unele dintre cele mai frumoase pagini dedicate iubirii unui bărbat pentru cea devenită soţia lui. Marcus pare de modă veche, mult prea devotat pentru zilele noastre, însă nici pe departe naiv. Cititorul va descoperi un om bine înfipt în schimbările epocii sale, avînd o conștiinţă de sine stimulată de observaţiile pertinente și uimitoare asupra lumii.

     

Romanul, care ar putea părea dificil unui cititor de proză convențională, este un imn de aproape 300 de pagini structurat poematic și alternînd pure simulări ale percepției umane cu gînduri elaborate, izbucniri emoționale cu mult mai controlate incursiuni în jungla memoriei. E, în același timp, un imn închinat Irlandei rurale ce pare a păstra ritmurile și riturile în ciuda unei evidente uniformizări și globalizări. (…) avem de-a face cu un prozopoem perfect, un imn adus vieții și marilor ei ingineri. Traducerea Veronicăi D. Niculescu e excelentă.

     

Un extraordinar poem e acest roman al lui Mike McCormack. Un poem în care lirismul se împletește cu realitatea de zi cu zi, a unui om și a unei țări, într-o succesiune de imagini, de chipuri, de gînduri, de senzații doar aparent aleatorii, urcînd și coborînd pe o buclă a temporalității subiective. O discontinuitate în care se acumulează, cînd dens și reflexiv, cînd nostalgic, o discontinuitate în care se pierd momente pentru a se reface liniile care au țesut un destin, cu nodurile și preaplinurile lui. 

     

Romanul lui Mike McCormack reconstruiește într-un mod aproape poetic viața unui om într-o singură după-amiază, deschizînd, prin reunirea multiplelor fațete ale literaturii irlandeze contemporane, calea către o nouă etapă a acesteia.