Din pântecul balenei

     

Din pîntecul balenei e una dintre acele cărți splendide, de o emoționantă unicitate, în care autorul dă peste cap toate regulile, pentru a-și inventa o formulă irepetabilă, cerută parcă de materia din care e alcătuită. Ce e atît de aparte în cartea asta?! Dacă aș povesti-o, ați zice, poate, că e un fel de thriller a cărui acțiune se petrece în prima treime a secolului al XVII-lea islandez. E și asta, dar nu numai atît. Privit foarte de sus, romanul e un amestec de cronică personală și de întîmplări istorice dintr-o țară mică, insulară, aproape o scamă pe harta lumii, care pe atunci era colonie daneză.

     

„Nori deși cu creste negre atîrnau jos deasupra insulei, asemenea unui lințoliu sufocant din care nu răzbătea nici ploaie, nici ninsoare – nori din soiul cel mai cumplit, care te storc de vlagă și-ți încleștează tîmplele în pumnii lor ca oțelul, înfigîndu-și ghearele adînc în ochi și în urechi, în nas și-n gură, umplîndu-ți craniul cu o lapoviță cenușie (...)” – cu o asemenea descriere, Sjón convinge pînă și o combatantă vehementă a lirismului, ca mine, mai ales că asemenea comparații și personificări zugrăvesc de-a dreptul dureros o stare pe care o încerc adesea, fiind meteo-sensibilă. Dincolo de asemenea peisaje, care completează împletirea narativă dintre istorie și mit, autorul își mai presară relatarea și cu note din jurnalul lui Jónas Pálmason, note care descriu vietăți, plante și pietre cu felurite proprietăți. Toate ca toate, însă merită să citiți mai ales despre vînătoarea sa de bezoare: fanii seriei Harry Potter vor avea parte de o confirmare, dar și de o surpriză privind presupusa proveniență a acestora.  

     

Mare parte a romanului Din pîntecul balenei este scris sub formă de flux al conștiinței, pentru că am decis să-l scriu într-un mod diferit de cele trei-patru cărți pe care le scrisesem înaintea acesteia – care sînt romane construite foarte atent, unde fiecare frază e gîndită din nou și din nou, fiecare pagină la fel, totul e extrem de precis, de bine așezat. Așa că, atunci cînd am decis să scriu altfel Din pîntecul balenei, mi-am dat seama că trebuie să abordez situația într-o manieră nouă pentru mine. Am mers zilnic la sala de lectură a Bibliotecii Naționale din Reykjavík, m-am așezat la o masă și, timp de o oră-două, am scris cît de repede am putut.

     

Nu am să vă povestesc romanul, vă spun doar că e scris altfel, e fragmentar și experimental, cu bucăți scrise cu o poftă imensă (se simte asta) și chiar dacă Jónas e singur, veți găsi o grămadă de personaje, de la Lucifer, Adam, arhangheli la păsări. E o mult prea zgomotoasă singurătate, ca să folosesc un titlu al lui Bohumil Hrabal, unul dintre autorii preferați ai lui Sjón (și al meu).

     

Cu Din pîntecul balenei, Sjón păstrează același spa­țiu familiar, numai că deodată a sărit cu povestea de la anul 1883 la 1635, conturînd un nou univers halucinant, dens, plin de viziuni uluitoare.