Constantin

Scurta poveste semnată de Iulian Bocai este la fel de plină de farmec precum romanul său de debut. Cititorii vor redescoperi și aici simțul fin al observației, reușita de a închega și a da viață unui univers din cuvinte bine meșteșugite, de a livra o narațiune sensibilă și plină de farmec. Iulian Bocai are talentul de a-și distila ineditele experiențe biografice (am fost și eu printre privilegiații care au poposit în de acum nemuritoarea casă a Moșului, în perioada studenției) în esențe literare seducătoare pentru cititori. Nu în ultimul rînd, Constantin este și o poveste-tribut adusă memoriei și experiențelor decisive ale unei vîrste, în acest caz studenția.... Romanul lui Iulian Bocai este tocmai un asemenea reflector, atent dirijat, un prilej de inspirație pentru orice cititor, pentru a-și revizita propriile etape inițiatice.

Ca și în Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, Iulian Bocai este un maestru al zonelor de intersecție dintre mizerie și un stil extrem de calofil (dar nu prețios) și de elaborat. Constantin cuprinde numeroase pagini foarte bine scrise.

La aproximativ două treimi din roman am avut parte de o scenă extraordinară, care a schimbat nu numai cursul romanului, ci și imaginea a tot ceea ce crezusem pînă atunci despre el. Momentul cînd studentul Mihai Cîmpeanu și octogenarul pensionar Toader Constantin iau împreună masa de Ajun în camera bătrînului are ceva din tragismul și monumentalitatea pe care o găsim în marile romane ale literaturii universale.

Constantin (Polirom, 2019) e şi un roman al Bucureştiului studenţesc din jurul anilor 2000, cu toată colcăiala neprietenoasă cu provincialii, dar şi unul al boemiei donquijoteşti, care presupune, odată cu idealismele de tot felul, limitări maximale în toate privinţele. Dostoievskianismul din filigranul noii poveşti e ajustat pe dinamica modernă a existenţei urbane, căci întîlnim în romanul lui Iulian Bocai date esenţiale din problematica recentă a supravieţuirii într-o capitală care macină fără milă bani şi destine. Indiferent de vîrstă, extracţie socială sau profesie, personajele se întîlnesc pe o aceeaşi scenă a convieţuirii tragicomice, cu prezent şi viitor deopotrivă spectaculoase şi imprevizibile. (…) Roman al boemei studenţeşti, al oraşului ucigaş de suflete şi al singurătăţilor sale neştiute, Constantin al lui Iulian Bocai e o frumoasă poveste despre cei atît de uitaţi, dar atît de iubiţi. N-aş zice că e una foarte des întîlnită, în proza noastră actuală, şi asta-l individualizează încă o dată pozitiv pe autor.

Ştiu că mi-a plăcut şi Priţă (să ne amintim că a cîştigat concursul de debut Polirom în 2018), însă Constantin este diferit mai ales că vocea personajului principal este la o altă vîrstă, iar mediul în care se mişcă este diferit. Totuşi, talentul este acelaşi, ba chiar aş spune că, fiind vorba de a doua carte, prin confirmare, Iulian Bocai pare un scriitor şi mai puternic. M-a convins, mi-a plăcut, ba chiar m-a încîntat. [...] Pentru mine, Constantin este unul dintre cele mai bune romane româneşti din ultimii ani.