Așteptarea Penelopei

Pentru mine, așteptarea este intim legată de percepția timpului, în sensul că sîntem condiționați mereu de timp. Avem de ales între două opțiuni: să intervenim sau să așteptăm. Se pare că este greu de ales, pentru că orice opțiune se bazează pe o perspectivă a viitorului. Cred că în anumite situații așteptarea este o alegere nerealistă, dar și intervenția poate avea urmări, consecințe regretabile.

Cum a reușit autoarea în doar două sute de pagini să pună cap la cap toate aceste opere și să extragă din ele nutrientul pentru propria temă și pentru conceperea cărții de față? Ei bine, acest lucru ține cel mai probabil de priceperea Aurorei Liiceanu de a crea o sinteză, un eseu din care cu abilitate a evacuat virusul plictiselii docte și a adăugat un ingredient coagulant care ține cumva laolaltă opere și autori în aparență atît de diferiți. În ciuda alintului de care doamna Liiceanu se lasă ea însăși sedusă afirmînd că se consideră „mai mult vorbăreață decît scriitoare”, Așteptarea Penelopei este o carte concepută de o scriitoare veritabilă și, evident, de o remarcabilă eseistă.

Volumul Așteptarea Penelopei debutează, în mod evident, cu Odiseu și Penelopa, unul dintre cuplurile prolifice ale mitologiei grecești, care a intrat în istorie grație acelei lungi despărțiri generate de Războiul Troian. Întrebarea pertinentă, în acest sens, este: cine e Penelopa? În viziunea mea, ea reprezintă figura dominantă a castității și a fidelității. Este arhetipul femeii universale, lăsată la vatra căminului, care își așteaptă cu devotament consortul. Odiseu este, pe de altă parte, figura eminamente masculină, un erou forțat să devină erou, dar care își poartă spiritul în continua așteptare a revenirii la origini, acasă. De ce Aurora Liiceanu începe narațiunea sa cu acest cuplu? Este precum regula de la simplu la compus. Se ia un exemplu intuitiv și i se adaugă tot soiul de complicații. (…) Meritul Aurorei Liiceanu este că pune pe tapet valoarea așteptării, evoluția acesteia, dar mai ales... efectele ei asupra firii umane, impactul aproape ireversibil pe care îl are. În plus, analizele ei sînt ușor de parcurs și îți lasă un gust plăcut după savurare, lucru rar întîlnit în non-ficțiunea contemporană.

De fapt, cartea este despre raportul dintre viaţa unei persoane şi timp. Ce faci cu timpul, cum îl gestionezi ca o constantă a vieţii este o problemă căreia nu prea îi dăm importanţă, mai ales când suntem tineri. Aşteptarea, durata ei, răbdarea şi nerăbdarea, graba sunt stări complicate psihologice care ne determină chiar viaţa. Lumea aşteptărilor este vastă. Una este să aştepţi un tramvai şi alta este să aştepţi pe cineva, adesea cineva drag. Aşteptările ne determină, de asemenea, regretele şi remuşcările, alte stări psihologice legate de memorie şi identitate. Oamenii diferă în raport cu aşteptarea, unii sunt răbdători, alţii sunt grăbiţi. Temperamentul şi sistemul de valori sunt legate de aşteptare. Interesant este că se consideră că femeile sunt mai răbdătoare, că bărbaţii sunt mai puţin răbdători. Dar, astăzi toată lumea este grăbită şi asta se vede în lipsa de calm şi amabilitate din viaţa publică. Interesant este că mitul Penelopei este legat de feminitate. Nu avem ca mit un „Penelop“. În cartea mea, un singur bărbat este „aşteptător“, dar el a trăit disociat, adică viaţa lui printre oameni, şi viaţa lui, ca secret, cu cea pe care o iubea. Lucrurile nu se amestecau.