Dincoace și dincolo de tunel. 1945

     

„Dincoace și dincolo de tunel”(Polirom, 2019) este cea mai sumbră carte a Marianei Gorczyca. Gravitatea subiectului (din lămuririle postfeței, o obsesie veche a autoarei) cuprinde suprafețe empatice mari: tulbură, înduioșează, revoltă, doare… Romanul (re)deschide tunelul unui episod de istorie cruntă: deportarea sașilor din Transilvania, în perioada stalinistă. Dincoace și dincolo de el – destine mutilate. Dor și grijă pînă la sfîșieri de suflet. Muncă istovitoare. Foamete. Frig siberian. Silnicii inimaginabile. Abrutizare. O suprarealitate demonică, despre care trăitorul de azi mai știe cîte ceva din literatura gulagului. Într-o astfel de suprarealitate ajunge tînărul Otto Bruckner, alături de alți sași sighișoreni, pentru „vina” de-a fi fost „eligibil”, prin vîrstă și prin etnie, să completeze listele cerute de Kremlin. Acest tînăr cu suflet serafic, martirizat, îi scrie iubitei sale despre ororile din Stalino. Fără încrîncenări, cu forța unui îndrăgostit capabil să înfrunte totul, cu speranțe nealterate de întoarcere.

     

Cartea Dincoace și dincolo de tunel.1945 a venit cumva de la sine, în momentul în care relatări, amintiri ale unor membri ai familiei și ale unor persoane din Sighișoara care au fost deportate, cărți de mărturii găsite pe rafturile de la Forumul German din Sighișoara… s-au strîns suficient încît „aluatul” acestei cărți a început să dospească și să-și caute forma epică pentru „copt”. Simt în mine o genă de scriitor de tip PEN, atent la etica memoriei și guvernat cumva de ea. Mi s-a părut această carte, odată încheiată, că va aduce partea ei de contribuție, necesară, în puzzle-ul percepției peste timp a teribilului an 1945.