Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

     

Recunoscător fără a cădea în pioşenie sterilă, jucăuş fără a deveni saltimbanc, ironic fără a deveni destructiv, Gherghel vizitează afectuos marile întrebări care planează dintotdeauna asupra cărţilor şi lecturii, ne conduce, precum Vergiliu, prin commedia livrescă (fără a evita, evident, infernul) şi ne face să poposim, miraţi şi excedaţi, în vecinătatea unor admirabile explozii de frumuseţe. Rar am întîlnit un autor care să cînte pe atîtea voci şi să moduleze atît de dezinvolt, fără a falsa.

     

În vremuri în care cititul cărților „a devenit un obicei desuet”, Roata plăcerilor, cea mai nouă colecție de eseuri semnate de Valeriu Gherghel, este o revelație-bucurie pentru orice cititor ce încearcă să-și înțeleagă propria pasiune pentru lectură.

     

Oriunde o deschizi, cartea te ține lipit de pagină, te seduce, te amuză, te destinde, dar te pune și pe gînduri, te face să îți pui întrebări (una dintre funcțiile esențiale ale lecturii), fără să-ți îndese elitist pe gît răspunsuri abrazive (cunoașteți retorica de felul: „Există trei feluri de a pune această problemă…“?). Valeriu Gherghel scrie despre ceea ce ne pasionează, încă, pe mulți: despre lumea ca o carte, despre realitatea livrescă, despre continuitatea „fără fisură“, spune el, dintre realitate și carte.

     

Scriind despre toți acești înțelepți, admirîndu-i, dar de la distanță, Valeriu Gherghel nu este un înțelept el însuși. Nu-i place acest cuvînt periculos, de folosit mereu cu ghilimele. Gherghel își asumă postura eseistului, dar nu pentru că acesta ar fi un gînditor lipsit de rigoare, ci pentru că eseistul e, în mod fundamental, un scriitor. În cazul de față, un scriitor care merită citit și recitit – din toate motivele pe care, în Roata plăcerilor, autorul le enumeră cu atîta farmec.

     

Roata plăcerilor e o carte nu numai pentru cititorii profesioniști sau amatori cu pretenții, ci și o carte pentru cititorii profesioniști ai Cațavencilor.