Jimmy

     

Povestea lui Mihai Buzea are însă ceva numai al ei, începînd de la umorul amărui cu care e pusă pe hîrtie și pînă la personajele care o populează, pe care Buzea le vede, le aude și le miroase în propozițiile pline de nerv – uneori și de nervi! – din care sînt construite, într-un bine chitit crescendo, scenele din care e alcătuit acest episod al romanului. Marele cîrlig epic al episoadelor din care e construit romanul e povestea de dragoste între – insist – autorul de hîrtie Mihai Buzea și fata unui securist cu relații, poveste care începe de pe vremea cînd cei doi erau elevi de liceu și continuă, cu diverse poticneli ambientale, cîteva decenii după aceea. Dar ceea ce te face să citești romanul fără să-l lași din mînă e forța de cronicar-povestitor a romancierului. Căci Mihai Buzea te plimbă prin capitalele Europei, ba te duce și-n America, în California, pe-acolo pe unde l-a dus viața pe acel Mihai Buzea care scrie romanul.

     

Jimmy al lui Mihai Buzea este un roman. A nu se confunda cu o autobiografie! Deși este scris la persoana întîi, deși cărnița personajului principal este construită stratificat și unele dintre aceste straturi conțin mult din ADN-ul și experiențele și trăirile și amărăciunile și speranțele și greșelile și căințele-recunoaștere ale autorului, nu faceți „eroarea din greșeala” de a pune ștampila. Pentru că Jimmy este un roman, adică o ficțiune. Mihai Buzea este un fin observator al socio-antropologiei și psihologiei vremurilor pe care le-a trăit și al oamenilor cu care s-a intersectat, alături de care și-a petrecut amarul, uneori bucuria zilelor și nopților de-a lungul și de-a latul României, Europei, chiar si sărind dincolo de oceane.

     

Romanul lui Mihai Buzea, vreau să spun, are de fapt un sens nu atît simbolic-sapiențial, cît unul exemplar. Este o fabulă care, pretinzînd că nu țintește decît la povestirea netedă și simplă de întîmplări, e mai preocupată de lumea în care întîmplările acestea devin posibile. (...) E însă cert că Jimmy e un roman plin de merit, iar curgerea sa „spontană“ de tip picaresc nu poate să-i ascundă premeditarea și relevanța actuală.