Omul evanghelic. O explorare a comunităţilor protestante româneşti

     

În modesta mea contribuție la acest volum, am încercat să creionez un „portret robot” al evanghelicului român, sintetizat în douăsprezece caracteristici, pornind de la clasicul „cadrilater de priorități care reprezintă baza evanghelismului”, așa cum este el formulat de David Bebbington. În textul meu m-am concentrat pe imaginea generică și pe identitatea dinamică a evanghelicului roman. Celelalte texte din volum aduc însă în discuție evenimente, persoane, instituții și acțiuni care decurg din sau care se reclamă de la această identitate. Prin intermediul acestora, cititorii vor putea evalua ei înșiși dacă portretul generic pe care l-am conturat acolo este unul adecvat sau dacă acesta ar trebui nuanțat ori modificat. Este foarte probabil ca portretul pe care l-am creionat în urma studiilor noastre să nu fie neapărat unul care să ne flateze. Tocmai de aceea unul dintre primele texte din volum se ocupă de criza identitară cu care se confruntă evanghelicii români. Există însă în cadrul identității evanghelice românești elemente extrem de valoroase, pe care membrii acestei comunități eclesiale pot construi un viitor consistent și cu impact durabil în societatea românească. Pentru aceasta, este important însă ca ei să nu rateze, din nepăsare ori din lipsă de discernământ, o serie de oportunități unice, pe care acest moment istoric le aduce înaintea noastră, așa cum încerc să argumentez în partea finală a studiului meu.

     

Omul evanghelic se prezintă ca o lucrare de sinteză, dar nu și sintetică, deoarece se ferește de aserțiuni apoftegmatice. Mai curînd profund analitică, opera colectivă țintește spre zone și contexte sensibile, pe care le dezbate cu acribie și meticulozitate. Toate converg spre reliefarea specificului identitar al evanghelicilor români, așa cum nu a mai fost pînă acum abordat în mod concertat, dar și spre ,,o radiografie a evanghelicilor din România, în dimensiunea lor trecută și prezentă” (p. 20), după cum afirmă istoricul Dorin Dobrincu. Avînd o laborioasă arhitectură textuală, cartea se sprijină pe un studiu dens de istorie politică, apoi dezvoltă ideile enunțate, într-o revigorantă spirală a argumentației, eclerîndu-le prin surprinzătoare conexiuni. Încă din primele capitole, se dezvăluie ca o sursă prețioasă de informații pentru viitorii cercetători ai fenomenului, pe care-i obligă la respectarea unui standard de exigență epistemologică.