Tata, eu glumesc serios!

     

De-a lungul timpului, am citit cu plăcere celebrele ”tudorisme” răspîndite de Robert Șerban pe canalele Facebook-ului, iar plăcerea este cu atît mai mare că acum le citim într-o ordine cronologică și într-o continuă evoluție, într-un volum unitar. Tudor Șerban are, normal, inocența copiilor și vorbește sincer, fără menajamente, cu cei din jur, fie că vorbim de tată, soră sau necunoscuți, ”producînd” la aproape fiecare frază frumoase mostre de istețime și umor. Te amuză, te face să recitești celor din jur, te binedispune, te înseamnă să fii mai atent la ceea ce spun micuții din jurul tău.

     

Ce este acela un tudorism, din punctele voastre de vedere? Tudor: O glumă mai amuzantă decât cele obişnuite. Robert: De acord!  Spuneţi în carte că aţi stabilit amândoi ce replici să ajungă şi pe Facebook. A fost vreun caz în care Tudor n-a fost de acord cu transcrierea? Dacă da, de ce? Robert: Pe mine mă pufneşte râ­sul când ăsta micu’ zice vreuna, mai ales că de cele mai multe ori le spune din senin. Iar el se uită la mine mirat şi mă întreabă: Ce-i de râs în asta? Am încercat să-i explic, mai ales când a mai crescut, care-i poanta pe care tocmai a făcut-o. Am căutat să-i demontez propriile jocuri de cuvinte, analogiile, paradoxurile pe care le-a spus. Uneori am reuşit, alteori, nu. E dificil să-i decodezi unui băieţel de 3, 4 ori 5 ani sensurile figurate ale unui cuvânt, ale unei situaţii. Pentru el, lumea este exact aşa cum se vede şi se aude. Mi-a mai spus: asta n-o pune pe Facebook. O fi crezut că e posibil să se râdă de ce a zis. I-am spus că oamenii râd cu el, nu de el. Că el e un mic magician care face vrăji, de al căror efect ne bucurăm, se bucură foarte mulţi. A înţeles că postările mele, cu acordul lui, sunt un gest de generozitate pe care îl facem, căci cei care citesc intră într-o lume unde, altfel, au foarte greu acces, poate chiar deloc: a copilăriei. E un băiat bun, s-a prins.

     

S-a scris deja semnificativ despre culegerea de „tudorisme” (Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban. Tata, eu glumesc serios!, cu ilustraţii de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, editura Polirom, Iaşi, 2018) pe care Robert Șerban a publicat-o cu permisiunea fiului său, Tudor, „autorul” întrebărilor sau replicilor care, culese de către tatăl său, redactate şi deja publicate pe pagina de facebook a acestuia, între 10 februarie 2013 şi 31 decembrie 2017, i-au făcut pe ambii să devină una dintre cele mai „like(d)” prezenţe pe, altfel, anti-sociala interfaţă de socializare. Trec peste directa şi, deci, întrucîtva limitata receptare în cheie umoristică a „tudorismelor” şi aş rămîne într-o continuare a interpretării „grave” deschise de post-faţa lui Pavel Șuşară, inspirat intitulată Învăţăturile lui Tudor către tatăl său, Robert. Există o apropiere temporară între percepţia realităţii (ca lume, limbaj şi proprie persoană în această lume şi limbaj) şi reacţia la zisa realitate cu ceea ce numim generic „fantastic”, apropiere pe care numai copiii o au. Cîteva dintre „tudorismele” dintre cei doi Șerbani sunt dovezi ale acestei apropieri, foarte bine surprinse de maniera de culegere-redactare a literatului Robert: lasă replica brută a copilului Tudor, oferă doar încadrarea momentului.

     

Volumul lui Tudor Șerban, Tata, eu glumesc serios (Editura Polirom), a mers mai departe. El reprezintă transcrierea aproape ad litteram a cuvintelor copilului fiului său, Tudor Șerban, de către Robert Șerban. În carte nu vorbește însă un adult despre copii, ci chiar Tudor. Cel mai nimerit mi s-a părut să citesc cartea împreună cu fiica și fiul meu. Am cititp-o serile, bucățică cu bucățică, savurînd-o. Copiii mei sînt foarte veseli și plini de glume, iar cartea li s-a potrivit perfect. Au o vîrstă destul de apropiată cu a eroului și i-au gustat din plin verva și umorul copilăresc.