Tot spaţiul dintre gândurile mele

     

Îi reuşesc lui Bogdan Răileanu crearea zonelor de incertitudine, ambiguitatea neforţată, crescută natural din tulpina realistă, ca peste tot în prozele lui. Este calitatea lui esenţială. În Alex, la fel în Zero grade (unde protagonistul, Tudor, contemplă un pescăruş îngheţat), corespondenţa individului, pînă la identificare, cu un animal şi invers, propun deschideri simbolice. Descifrarea coincidenţelor rămîne în sarcina cititorului, în vreme ce naratorul se retrage strategic în aparenta directeţe. Un debut mai mult decît promiţător. Un autor extrem de talentat la turaţie minimă.

     

Ultimul text din carte este o mică jonglerie literar-stilistică, Poezie pentru poeţi de peste 50 de ani, în care autorul imaginează o întîlnire între anonimul Mircea Cărtăreanu şi multipremiatul Mircea Cărtărescu, două destine paralele, o trăire în umbra numelui supus adesea confuziei. De fapt, pînă la 38 de ani, numele poetului anonim era acelaşi ca şi al celui deja consacrat, dar a fi Mircea Cărtărescu II nu-i o fericire, editorii nu-ţi publică niciun volum, căci, nu-i aşa, spuneau ei, „nu poate exista decît un singur Cărtărescu în literatura română, Mircea Cărtărescu, celebrul poet român contemporan”. După ce îşi schimbă sufixul numelui de familie, are probleme cu autorităţile de la taxe şi impozite, distribuitorii de gaze şi electricitate îi suspendă contractul, iar soţia părăseşte domiciliul conjugal. El scrie şi scrie, volum după volum, dar nimeni nu publică vreo recenzie despre ele. E bolnav, are probleme cardiace grave. În fiecare an, de ziua lui, le citeşte prietenilor din textele sale. O ţine pe Cristina, noua lui soţie, de umeri (Cristina este şi numele primei soţii a lui Mircea Cărtărescu I). Ajuns acasă, deschide calculatorul şi intră pe profilul de Facebook al lui Mircea Cărtărescu cel oficial. Trimite un mesaj. Vrea să se întîlnească amîndoi. E seara în care a făcut 50 de ani. Îi trimite textele prin e-mail. Se întîlnesc. Sînt cordiali. Cărtărescu-consacratul e afectuos-politicos. Fumează amîndoi tutun englezesc scump. Cărtărescu-anonimul face infarct. În ambulanţă, celălalt îl însoţeşte. Umbrele lor se confundă încet-încet… Bogdan Răileanu scrie atent, dar cu plăcere, strunindu-şi latura ludică și ironică atît cît este necesar. Cînd vrea să-şi concretizeze un personaj, o situaţie, un comportament, recurge cu succes la comparaţie. Pot spune că este un prim volum absolut promiţător, o carte pe care o parcurgi cu interes şi cu aşteptări.

     

Lumea zugrăvită de autor se învîrte în lumea artei (scriitori, sculptori, pictori), prin București sau pe la ski în Austria, există prea puține elemente de supranatural sau fantastic, sîntem în realitatea imediată, mizeră de multe ori, pigmentată cu mers la masaj erotic, cu lesbiene sau cu corporatiști. Desigur, ca de obicei într-un volum de proză scurtă, există proze puternice (autorul nu pare în niciun moment lipsit de talent) și cu subiecte interesante, care mi-au rămas în minte.