O undiţă pentru bunicul meu

     

O undiţă pentru bunicul meu este o colecţie de povestiri ce surprinde viaţa cotidiană din China. Iubiri tulburate de frici, o întîmplare cu efecte neaşteptate, evenimente supranaturale şi amintiri din copilărie se amestecă bizar în lumea unuia dintre cei mai apreciaţi scriitori chinezi. Volumul poate fi considerat o revelaţie pentru cei interesaţi de operele scriitorilor asiatici. După ce Mo Yan a cîştigat premiul Nobel, cititorii şi-au îndpretat atenţia spre literatura chineză, dorind să afle mai multe despre autorii contemporani. Dar înaintea lui Mo Yan, a mai existat un scriitor chinez pe lista celor distinşi cu Nobel. Este vorba despre Gao Xingjian. Lui i-a fost decernat Nobelul în 2000. Spre deosebire de Mo Yan, Gao Xingjian a preferat calea exilului, transformînd Parisul în a doua sa casă, unde este cunoscut şi în calitate de pictor.

     

Prima traducere în română din opera de ficțiune a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură 2000, unul dintre invitații FILIT Iași din această toamnă. Povestirile din volum se inspiră din fragilitatea vieții, a iubirii și din puterea memoriei și se remarcă în special prin portretele psihologice covîrșitoare, cu speranțe nerostite și frici ce trădează forța trecutului în viața personajelor. Declarat persona non-grata în China, țara natală, autorul trăiește de 30 de ani în Franța, găsind în exil premisa libertății de creație.

     

Cel mai puternic și frumos text este cel care dă numele volumului, O undiță pentru bunicul meu. Eroul de aici pornește de la dorința de a-i cumpăra bunicului său o undiță, chiar dacă anii au trecut, locurile s-au schimbat, nici lacul nu mai există, probabil nici bunicul. De la această dorință, pornește o frumoasă evocare a copilăriei, a adolescenței, a casei părintești, a locurilor natale, a bunicului, terminată totuși într-un vis alambicat și amestecat cu aceeași temă. Senzația finală este că, la Gao Xingjian, contează mai mult ceea ce se insinuează decît ceea ce se rostește, ceea ce este scris negru pe alb.

     

Un voiaj de nuntă, o plimbare în parc, o bicicletă cu ataș izbindu-se de un troleibuz cu burduf, un bărbat pierdut în largul mării, un magazin cu articole de pescuit care declanșează o avalanșă de amintiri, un puzzle de clipe așa cum un aparat foto le-ar captura în grabă, ca într-un joc absurd, sînt toate în volumul de nuvele O undiță pentru bunicul meu, de Gao Xingjian, publicat recent de editura Polirom cu ocazia vizitei în România a scriitorului de origine chineză, stabilit în Franța (în China, scrierile sale au fost interzise) și recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2000.

     

Așadar, o compasiune în amintire, o dragoste pierdută din cauza vremurilor, un mort aproape neștiut, o posibilă moarte în singurătate… Prozele lui Gao Xingjian rămîn la acest nivel vag/abstract al semnificației, excepție făcînd proza titulară, cea mai bună, în care un bărbat încearcă „să se despovăreze de dorul de casă“ și se întoarce în orășelul bunicului, căruia îi duce o undiță (vezi și fragmentul de mai jos). Bărbatul este copleșit de amintiri și drumul pe care-l face înapoi este, de fapt, o întoarcere doar în memorie, căci nu numai că satul de altădată este complet schimbat (rîul este acum deșert), dar casa bunicului este și imposibil de găsit în noua reorganizare (străzile sînt de nerecunoscut). Este o proză despre imposibila întoarcere („Dunele de nisip au acoperit deja rîul, vor acoperi orașul și vor acoperi și amintirile tale din copilărie“), o întoarcere doar în memoria copilăriei, de unde răzbate amintirea unui meci de fotbal în care Maradona își driblează adversarii „căutînd un drum, un drum acolo unde nu există nici un drum“, împreună cu amintirea unui sfat al bunicului care spunea că „în sălbăticie, dacă ești luat prin surprindere, nu trebuie să întorci capul îndărăt“.