Pe jos în Himalaya

     

Cu o vastă cunoaștere și stăpînire a procedeelor stilistice, ca un guru care știe cînd e bine să vorbească și cînd să tacă, Levison Wood nu este doar un turist atras de strălucitoare suveniruri, interacționînd și adeseori contopindu-se cu istoria, cultura și conjugările civilizațiilor, lăsîndu-se asimilat, dar și asimilînd, frînturile de trăiri ale oamenilor simpli pe care îi întîlnește în periplul peripețiilor sale. Spiritul său, însetat de cunoaștere și de înțelegere, dovedind necesarul iz de empatie cu un șarm britanic, ne ajută să cunoaștem încrengătura de etnii, credințe, convingeri și obiceiuri din Afganistan, Pakistan, India, China, Nepal și Butan, cu anumite argumente socio-istorice care, dincolo de unghiul de vedere al soldatului britanic, dar și a non-conformismului lăuntric, ne încîntă cu beatitudinea trăirii oamenilor simpli, dar mai ales cu ancestralitatea anumitor simbioze dintre om și divinitate trecute prin furcile caudine ale naturii.

     

Lewison Wood cutreieră în această călătorie făcută din două bucăți o lume mare și dură. Din afară privind acest excurs, drumul suprem, poate, pe care ar fi putut să îl facă ar fi fost unul la capătul căruia să urce în vîrful cel mai înalt din Himalaya, să ajungă în top of the top. Nu face așa ceva. Știe că acceptînd această limită, după toată călătoria sa, își depășise deja multe limite. Și, cum spuneam, asta îmi place, o dată în plus, foarte mult. Nu în ultimul rînd, despre pildă! Lewison Wood este britanic, deci european, deci occidental. La orientali există un fel de pildă care poate fi rezumată în formula aceasta: drumul tău ești tu, de fapt. Tu, alegînd să mergi pe un drum sau pe altul, îți ești ținta – și aceasta, îmi vine să spun, este cu atît mai valabil pentru drumurile lungi. Care nu sînt, în mod esențial, drumuri lungi în sens fizic – deși, da, ele sînt sau pot fi considerate și așa! – dar sînt lungi, adînci de fapt, în sens interior.