Exitus

     

Noul roman semnat de Adrian Georgescu e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cît de crudă ți se pare, cît de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu este chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mîini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.

     

La prima vedere, e sumbru, la a doua este delicat. Pe contrastul acesta am construit cartea. În al doilea rînd, este acțiune. Aventurile unui însingurat recompun, cumva, traseul fiecăruia dintre noi, în alte coordonate. Toți zilnic ne închidem în spații personale, fie că sînt cubicule în marile corporații, ghișee sau sufragerii. Morga, castelul-muzeu sau căminul de bătrîni din carte, unde Milo își petrece în Exitus perioade mari de timp sînt numai exagerările camerelor în care ne purtăm de obicei singurătatea.