Turma păstorului mut

Descriere

Autoficţiune al cărei personaj central este chiar Marius Oprea, romanul prezintă un „oraş al nebunilor” într-o lume a nebunilor, cu eroi dintre cei mai stranii, în special nebuni, dar şi personaje cunoscute, precum preotul Corogeanu din Tanacu. Nu lipsesc nici figurile de politicieni, mereu în mijlocul controverselor. Uneori iubiţi, alteori contestaţi, sînt persoane cu o imensă notorietate, care de multe ori se întoarce împotriva lor. Iar locuitorii „oraşului nebunilor” pregătesc o preluare a puterii şi înfiinţarea unui nou stat. Cu o doză necesară de ironie, un adaos de realitate cotidiană şi mult umor, Turma păstorului mut schiţează tabloul unei lumi în aparenţă normale, însă populată de idei şi scene dintre cele mai absurde. O lume pe care mulţi dintre noi o recunoaştem din viaţa de zi cu zi, care uneori ne înfurie, alteori ne distrează, dar care rămîne mereu aceeaşi.

„Prin acest roman, romancierul Marius Oprea se ia la trîntă cu istoricul Marius Oprea. Lupta n-are un învingător, deşi tare mă tem că romancierul e mai iertător decît istoricul. Mai «de gaşcă». Mai simţitor. Mai de-ai noştri, cu bune şi cu rele. Marius Oprea a fost, la bază, poet. De-un leat cu alte vlăstare viguroase, Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Andrei Bodiu, vegheate părinteşte de Gheorghe Crăciun şi de Alexandru Muşina. Acum îşi caută axa lumii, găsind-o la Spitalul Socola din Iaşi, şi pe rămurelele ei a pus poveşti. Întortocheate. Fascinante. Macabre. Sumbre. Amuzante. Purificatoare. Eliberatoare.” (Ovidiu Şimonca)

„În cartea lui Marius Oprea, orice imagine vizuală e trecută prin filtrul gîndului: «puii de vrabie vor zbura peste aceeaşi iarbă, cu ochii aţintiţi peste alte întîmplări». Sau, din nou, obsesia timpului: «M-am îndepărtat de marginea uşii, mergînd cu spatele; de parcă fusesem martor la ceva ce nu trebuia să văd. Ar fi trebuit să merg cu spatele pînă la capătul lumii». Reflecţii de poet sau de filosof te surprind la tot pasul. Un roman de excepţie, greu de încadrat în proza noastră actuală, care nu prea se încumetă să exploreze adîncurile... Iată un extras dintr-o scrisoare trimisă din «iad»: «Nu vreau să-mi pierd speranţa, dar generaţiile viitoare, cînd vor citi istoria adevărată a suferinţelor acestui neam, nu vor putea crede ceea ce a fost». Şi din sala de festivităţi a spitalului de nebuni se auzea un strigăt, repetat pe mai multe voci: Trăiască Republica Liberă Socola!” (Nora Iuga)