Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu

Descriere

Ediţie îngrijită de Carmen Muşat şi Oana Crăciun

Prefaţă de Carmen Muşat

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină), urmat de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului, romanul Compunere cu paralele inegale şi o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară sub titlul Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului. Acestora li se vor adăuga romanele Frumoasa fără corp şi Pupa russa, cărţile de eseuri În căutarea referinţei, Teatru de operaţiuni, dar şi cîteva lucrări nepublicate pînă acum (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo). Seria va fi completată de volumul Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.

„Mărturisesc aici că multă vreme n-am înţeles de ce mă atrăgea Radu Petrescu, prozatorul şi omul, cu care nu simţeam să am vreo afinitate deosebită, de ce accepta el cu atîta aparentă nepăsare să-şi piardă vremea în nesfîrşite dezbateri, clarificări şi polemici cu mine şi prietenii mei (Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu şi Ion Dumitriu), împreună cu care îl vizitam uneori. […] Îmi amintesc, de asemenea, ultima noastră întrevedere, o seară din decembrie 1981, cînd am ajuns în apartamentul de pe strada Pitar Moş mult peste ora convenită, stînd apoi ca pe ace şi uitîndu-mă mereu la ceas, căci făcusem rost de bilete la Călăuza lui Tarkovski şi n-aş fi vrut în ruptul capului să pierd un film ca acesta. Nu-mi pot ierta nici acum nerăbdarea şi neatenţia cu care participam la discuţie. Dar cine ar fi putut bănui că această aflare împreună va fi şi ultima şi că la începutul lui februarie 1982, într-o zi extraordinar de luminoasă, cu multă zăpadă, îmi voi găsi şi eu un loc în cortegiul de pe aleea mănăstirii Cernica, urmînd făptura neînsufleţită a marelui prozator pe ultimul său drum?” (Gheorghe Crăciun)

„Mircea Nedelciu a fost un om fascinant şi cred că prietenia mea cu el a fost, înainte de toate, o formă de fascinaţie. L-am cunoscut în urmă cu mai bine de treizeci de ani la filologia bucureşteană şi de atunci am rămas toată viaţa prieteni. Am avut acest privilegiu. Şi toţi cei care l-am cunoscut pe Mircea Nedelciu şi ne-am aflat în apropierea lui nu putem să nu recunoaştem că acesta a fost un mare dar pe care ni l-a făcut soarta. […] Îl revăd şi acum în memorie, cu bustul gol, cu părul bătut de vînt, într-o pereche de blugi spălăciţi, desculţ, cu ţigara în colţul gurii. Pictorul Ion Dumitriu îşi fixa şevaletul în faţa vreunei şuri părăsite, eu băteam dealurile Poienii Mărului în mînă cu aparatul de fotografiat, Mircea rămînea singur şi scria de parcă totul ar fi fost o joacă solitară.” (Gheorghe Crăciun)