Jucătorul de șah

     

Nu trebuie sa fii pasionat de jocul mintii pentru a citi cu nesat Jucatorul de sah. Trebuie doar sa-i permiti acestui scriitor al cailor intortocheate ce duc spre concluzii explozive despre om sa-si demonstreze talentul prin mutarile pline de suspans din psihicul personajelor sale si prin modul de a le da in vileag trasaturile nebanuite la momentul atent premeditat. De fapt, lupta se va muta de pe tabla de sah in lumea fictiunii, prin efortul construirii unei povesti care sa permita mutarea decisiva din planul narativ, ce il ajuta pe un mare scriitor sa-si impresioneze cititorul astfel incit acesta sa-l declare genial. (…) In viziunea lui Zweig, umanitatea redescopera intelepciunea ce sta ascunsa in jocul de sah abia dupa ce se lasa prada reactiilor considerate de ceilalti nebunesti. Asa cum nebunul poate dobindi o mare putere pe tabla de sah, dupa anumite mutari, tot asa dedublarea, scindarea schizofrena sau amenintarea delirului ajung sa le strice planurile unor tortionari ce se pregateau pentru lovitura devastatoare a unui supliciu psihologic, gata sa decida cine va fi perdantul in lupta cu alienarea indusa de prizonierat. In romanul scris de Zweig, tabla de sah poate simboliza si teritoriul luptelor inegale din acest prizonierat, unul aparte, deloc intruziv la nivel corporal, despre care nu citesti prea des in cartile despre nazisti.

     

Articolul acesta este despre suferinţă şi felul în care aceasta poate sculpta în creierele umane, lăsînd în urmă rezultate inimaginabile. În urmă cu aproape 250 de ani, pe fondul exaltării începutului revoluţiei industriale, un inventator cu origini maghiare, Wolfgang von Kempelen pe numele lui, încerca să-şi înnobileze maşinările sale cu caracteristici omeneşti şi, la un moment dat, se pare că acest lucru chiar îi reuşeşte: aduce la lumină în Viena, capitala culturală a vremurilor respective din acel colţ de Europă, ceva ce nu se mai văzuse ori imaginase pînă atunci. Era vorba despre un jucător de şah automat intitulat Turcul datorită aspectului oriental pe care creatorul său decisese să i-l dea. Am amintit de această istorie veche de aproape două secole deoarece de curînd mi-a încăput pe mînă povestea unui alt jucător de şah, de data aceasta fiind vorba despre microromanul austriacului de origine evreiască Ştefan Zweig, o poveste fascinantă şi cel puţin la fel de complexă ca a automatului cu figură orientală. De data aceasta însă, lucrurile se petrec exact invers: supus la interogatorii interminabile, lăsat pradă singurătăţii într-un spaţiu închis mereu acelaşi, abrutizat, omul este cel care se poate transforma într-un mecanism lipsit de coerenţa şi sensibilitatea caracteristică speciei, dar şi de rotiţele intestine specifice maşinăriilor. Iar tragismul care transpare din toată această transformare răsuflă prin absolut toţi porii cărţii. Nu veţi deveni maeştri de şah citind acestă carte, nici măcar nu veţi învăţa să mutaţi piesele, dar ceea ce vă va permite ea este să aruncaţi o privire furişată în cele mai obscure cotloane ale minţii umane. Şi dacă s-a dovedit în cele din urmă că jucătorul de şah al lui Maezel era controlat de gîndirea umană la fiecare acţiune a sa, jucătorului de şah al lui Zweig i-a reuşit, nefiresc şi involuntar, să se transforme într-o maşină.