Extinderea domeniului luptei (ediție de buzunar)

     

Extinderea domeniului luptei e un roman de mici dimensiuni, centrat pe viața unui programator IT, angajat de firma sa într-o serie de proiecte pentru Ministerul Agriculturii din Franța. Discuțiile despre reforma IT a ministerului, despre programe mai performante, despre evaluare și performanță sînt la ordinea zilei, în ciuda unei nepăsări afișate calm de către ambele părți, în ciuda achizițiilor de dragul propagandei, a lucrurilor făcute doar pe hîrtie, cît să dea bine în statistici. În acest labirint birocratic, programatorul nostru e bîntuit de diverse atitudini prăpăstioase. Nefericit în viață, incapabil de relații sentimentale, predispus la gesturi imature și vizitat de depresii – unele imaginare, strîns cu ușa de evaluările corporatiste și de o criză a vîrstei de mijloc, nimic nu îl mai surprinde și nimic nu pare să-l scoată din propria inerție. Așa că o posibilă relație sexuală pasageră sau încercarea de a-l transforma pe un coleg de serviciu în criminal, coleg eșuat în tentativele sale de a se culca cu femei, măcar cu o femeie o dată în viață – toate acestea sînt gesturi făcute din lehamite, motiv de autoanaliză și de critică cît se poate de cinică. Romanul lui Houellebecq nu oferă, însă, răspunsuri pentru cititor și nici măcar pentru personajele sale. Realitatea nevrotică pare să țină de permanență, dublată de constrîngerile birocratic-capitaliste care automatizează gesturile și viața. Depresia și lehamitea nu sînt decît modalități de evadare permise în această realitate a lui Houellebecq.

     

Tendință aceasta e veche, însă extinderea de azi a domeniului luptei are loc pe fondul anulării îngrădirilor sociale și morale pe care generațiile anterioare erau ținute să le respecte. Doar că, explică autorul, „liberalizarea extinsă a economiei și moravurilor nu contribuie la înflorirea omului, ci face din el un individualist.” Adică tendința spre îndestulare, accesibilă unui număr tot mai mare de oameni, ca și libertatea sexuală generalizată, departe de a diminua încleștarea, o fac și mai aprigă. Pentru că, învingători sau învinși, toți continuă lupta. Însă o cîștigă doar învingătorii. Autorul are totuși dreptate: lumea își pierde pe zi ce trece criteriile. Care, deși se manifestă pentru cei mai mulți doar sub formă de constrîngeri, înseamnă oricum mai mult decît nimic. O concepție conservatoare cum rar mi-a fost dat să întîlnesc. Poate, cîndva, la Céline. Michel Houellebecq plutește în siajul lui Céline către același capăt al nopții, pe trame autobiografice cu multe similitudini. Atît de multe, mai ales mentale, încît îmi creau senzația că recitesc!