Cum l-am mâncat pe tata

     

(...) titlul poate fi privit ca non-conformist si ciudat, dar continutul este super-tare: sintem in pleistocen, urmarim o familie care poate fi asemanata pe alocuri cu celebra familie Flintstone, ce descopera treptat beneficiile inovatiilor, care garanteaza dezvoltarea materiala, economica si sociala, chiar daca exista multa indaratnicie si suspiciune din partea celor inchistati si care nu vor sa evolueze. Tatal povestitorului, Edward, este Progresistul familiei, populata de mai multe neveste, matusi si copii, este Progresistul lumii chiar, cel care gindeste tot timpul, cel care aduce noi inventii in cadrul familiei, care se vor perpetua in timp, devenind fortele care determina civilizatia si civilizarea omului. (...) chiar daca actiunea este plasata la finalul pleistocenului, Roy Lewis realizeaza o critica abila a societatii moderne, care priveste cu aceeasi suspiciune si inchistare orice schimbare si orice om care propune o schimbare, orice idee noua care ar putea modifica, macar putin, tabieturile, monotonia si conformismul in care traim. De altfel, privind personajele imaginate de el, niste salbatici pina la urma, vom descoperi usor ca tipologiile oamenilor din preistorie se muleaza perfect pe cele ale omul modern, nimic nu s-a schimbat, iar istoria se repeta la nesfirsit.

     

Chiar daca la prima vedere putem crede ca romanul Cum l-am mincat pe tata este neserios si usurel, odata ce inaintam in lectura realizam ca nu este chiar asa. Chiar daca actiunea este destul de simpla, este admirabil felul in care si-a organizat autorul subiectul in asa fel incit sa prezinte atit momente ale evolutiei lumii, cit si evenimentele din interiorul unui grup. Pe masura ce tatal tot descopera lucruri, grupul se schimba, mentalitatea se schimba si autorul sugereaza aceste schimbari foarte abil, fie prin dialoguri, fie prin actiune propriu-zisa, mai niciodata nu le descrie in mod direct. Si aici se vede talentul lui Roy Lewis, iar intr-adevar, cartea aproape ca se citeste pe nerasuflate. Inainte de final trebuie sa spun ca in carte nu este vorba despre canibali, o sa vedeti singuri de unde vine titlul acesta insolit si foarte atragator. Cum l-am mincat pe tata este in mod cert una dintre cele mai amuzante carti citite de mine in ultima vreme si in mod clar este o lectura care va va insenina si mai mult zilele de vacanta.

     

Dacă v-aţi gîndit vreodată la cine şi în ce condiții a descoperit focul, arta decorativă din picturile rupestre, gătitul, îmblînzitul animalelor de companie, trebuie să îi cunoaşteţi personajele lui Roy Lewis din Cum l-am mâncat pe tata (Editura Polirom, 2016). Roman pe deplin ficţional acesta nu pretinde relatarea întîmplărilor şi personajelor conform cu realitatea, ci face trimiterea într-un posibil univers imaginar din milioanele sau poate miliardele de universuri posibile. Edward se hotărăște că împreună cu familia să coboare din copac la început de miocen şi împins de o curiozitate înnăscută, dar mai ales de nevoile primare ale existenţei sale, să descopere focul artificial (din cremene). Odată cu acesta se succed cu repeziciune şi următoarele descoperiri: peștera, poveștile, uneltele, agricultura, vînatul, arta figurativă (desenele pe pereții peșterilor), îmblînzirea animalelor etc. Între pleistocenul timpuriu şi cel de sfîrșit (cea mai lungă epocă a cuaternarului), Edward nu face decît să caute şi să găsească răspunsuri la cele mai multe dintre frămîntările sale. Dilemele apar de la problemele de zi cu zi ale existentei sale şi, implicit, ale familiei sale, iar Edward le găsește soluții, fie pur întîmplător, fie preluînd modele existente în natură şi adaptîndu-le după situație. El ajunge astfel să se ridice deasupra condiției sale de humanoid, la cea de inventator, de cugetător, de pionier al epocii sale.