Memorii din închisoare

Un amanunt distinct si care are legatura, de la distanta, cu Romania este faptul ca, in ultimele zile pe care Sharnush Parsipir le petrece in libertate inainte de arestul cel lung (dintre patru perioade de detentie in total!), aceasta este extrem de interesata de mituri. „In tumultul revolutiei islamice din Iran, sensurile acestor mituri capatasera pentru mine o importanta covirsitoare”, noteaza Sharnush Parsipir si, fiind traducatoare, in acele ultime zile de dinainte de a face arest traduce (60-70 de pagini) in persana Istoria ideilor si credintelor religioase de Mircea Eliade. Traducerea zecilor de pagini din Eliade se intimpla in iulie 1981. La mijlocul lunii august, Sharnush Parsipir este arestata. Inca o data – si, de aceasta data, pentru mai bine de patru ani. La Ghezel-Hesar, una dintre inchisorile in care Sharnush Parsipir ajunge, deasupra portii de intrare sta scris „Groapa de gunoi a istoriei”. Mai multe povesti ale acestor gropi de gunoi ale istoriei pe care, cu crime in masa, cu teroare, cu cruzime, cu o violenta extrema, cu dispret suveran fata de demnitatea umana le produc regimurile „revolutionare” sint in aceasta carte. Un document pretios de literatura carcerala – cu specific iranian, in cazul de fata!

In detentie, autoarea are ocazia sa cunoasca femei din diferite clase sociale ale Iranului, cu nivele de educatie si standarde materiale diferite. Incearca sa le afle povestile, sa le invete pe unele sa scrie si sa citeasca, pe altele sa vorbeasca franceza. Intelege ca exista limite pe care nu le va depasi niciodata si traverseaza episoade psihice care o duc in final catre boala. Si totusi, capata o intelegere a tarii sale si a societatii in care s-a nascut si a trait, intelegere care nu ar fi fost posibila niciodata afara, in libertate. Si mai mult, devine observatorul lucid si chinuit al unei degradarii umane, greu de imaginat in afara universului concentrationar. (...) O carte puternica, amara, despre libertate si puterea de a retrai durerea. O marturie a distrugerii societatii iraniene sub regimuri dictatoriale si fundamentalist. O lectura necesara pentru intelegerea istoriei recente a Iranului, dar si a modului in care dictaturile de orice tip distrug esenta umanitatii.

În cartea sa, Shahrnush Parsipur se axează mai mult pe povestea de viaţă a altor deţinute care au ajuns în situaţia ei (atît în închisoarea politică, cît şi cea de drept comun – „de moravuri”, unde a fost încarcerată pentru conţinutul unei cărţi scrise) – de la femei executate pentru adulter (în Republica Islamică o simplă privire putea fi socotită adulter, iar nişte vorbe pripite, terorism), la femei măritate la 9 sau 12 ani „pentru a le feri de depravare”, crescute în familii ultrareligioase ai cărei membri erau convinşi că „învăţătura corupe fetele” sau femei care şi-au ucis soţii sau copiii, din cauza imposibilităţii de a mai accepta identitatea pe care le-o impunea tradiţia. Împărţirea în închisoare era făcută pe baza orientărilor politice şi religioase ale deţinutelor (monarhiste, stîngiste şi mujahedine), însă diferenţele de clase sociale, educaţie sau mentalitate creau adeseori animozităţi. Vorbim, totuşi, despre un stat care nu oferă societăţii posibilităţi de alfabetizare, dar are dreptul să oblige fetele să se căsătorească la vîrste atît de fragede.

Citind Memorii din închisoare, o carte scrisă într-un limbaj foarte accesibil, de o scriitoare care încearcă să nu își implice emoțiile personale în redarea istorică a faptelor, îți dai seama că Shahrnush Parsipur face parte din grupul celor aleși care l-au trăit pe Kafka, nu doar l-au citit, ci pur și simplu l-au experimentat în viața lor. Arbitrarul, absurdul, puterea utilizată arbitrar, manipularea sînt chestiuni pe care numai o minte foarte puternică le poate gestiona și filtra.