Națiunea socialistă. Politica identității în epoca de aur

     

Natiunea socialista a lui Emanuel Copilas este un prilej de reflectie cu privire la conditia omului national, care apartine si vrea sa faca parte dintr-o natiune. Daca te nasti roman, dar nu-ti place de tine ca esti roman, te gindesti automat ca bine ar fi fost poate sa fii englez sau german. Conditia de om, pur si simplu, se pare ca nu o agream. Avem nevoie sa fim ceva anume impreuna cu unii dintre semenii nostri. Iar forma acestei legaturi este natiunea. Ce anume este ea si cit de veche, nu se poate spune cu certitudine. Unii savanti considera ca exista o continuitate intre etnie si natiune, mai ales la nivel simbolic, altii sustin ca natiunea a aparut odata cu Iluminismul. Marx afirma transant ca natiunea este rezultatul eforturilor burgheziei de a camufla lupta de clasa sub aparenta unui discurs practicat in numele intregii natiuni, deci si a proletariatului. Acesta din urma insa, in loc sa-si formeze o constiinta de clasa antagonica burgheziei, ajunge sa adopte ratiunea si justificarile acesteia, pina in ziua in care se elibereaza prometeic printr-o revolutie mondiala. In viziunea lui Lenin, constiinta de clasa a proletariatului nu se poate dezvolta in absenta partidului format din revolutionari de profesie, devotati pina la fanatism infaptuirii idealului revolutionar si care devin una cu proletariatul si cu natiunea.

     

Prin contribuțiile amintite mai sus, dar mai ales prin intermediul acestei lucrări, Emanuel Copilaș îmi pare că se impune drept unul dintre cei mai serioși și competenți cercetători ai regimului comunist românesc și ai fenomenelor conexe acestuia. Cartea pe care am analizat-o este una extrem de solidă prin prisma conceptelor puse în discuție, a faptelor analizate sau a concluziilor autorului, care denotă un simț istoric extraordinar. Emanuel Copilaș ne plimbă cu dezinvoltură și stăpînire de sine prin hățișul complex al unor teme sensibile și complicate precum naționalismul sau comunismul, bazîndu-se pe analiza corectă și extinsă a unei enorme literaturi de specialitate. Rezultă, astfel, o lucrare densă, dar inteligibilă, guvernată de acribie și profesionalism, coroborate cu o stăpînire impecabilă a temelor supuse reflecției. Autorul este un fin analist, atent la detalii și amănunte, cărora le imprimă o structură logică și o interpretare pe măsură. Cartea lui Emanuel Copilaș este una de care istoriografia românească avea nevoie pentru a mai face cîțiva pași înspre normalizare și ieșirea din retardul ce o caracterizează pe alocuri, mai ales că subiectele investigate vor cunoaște multe dezvoltări ulterioare. De altfel, în prefața lucrării, G.M. Tamás era de părere că această carte „promite că vindecarea României de sindromul Ceaușescu este totuși posibilă”. Așa este, dar, pe de altă parte, despărțirea de sindromul naționalismului, cel puțin în formele sale absurde, așa cum au fost concepute de comunismul românesc, este posibilă?