Ghetsimani ʾ51

     

Ce este scrisul? Chin sau placere? Este o anumita placere, dar nu i-as zice asa, pentru ca e mai degraba o stare de bucurie a scrisului. Dar trebuie sa ai si momente de gituire, cand nu-ti iese nimic si esti suparat, te revolti. Sistola si diastola. Cind esti gituit, cind te deschizi. Flux si reflux. Scrisul ca scrisul, insa problema e cititul, foarte important dupa mine. La noi, s-a pierdut aceasta bucurie a cititului. Nu citesti ca sa pierzi timpul sau ca sa treaca timpul mai usor, citesti ca sa te formezi si ca sa te imbogatesti cumva.

     

Noul roman proteic al lui Dan Stanca e un caleidoscop dinamic al ideilor despre miracolul suferintei si forta obsesiei. Obisnuiti cu o anumita nemiscare a istoriei, atunci cind ii vedem rotatiile filmice, ele au ceva diurn. Niciodata nu zarim printre fisuri regimul ei saturnian. Cu alte cuvinte, Dan Stanca priveste in roman, in genere, si mai cu seama aici, istoria oculta a comunismului. Miracolul devanseaza bazele materialismului stiintific, iar straturile tainice ale adevarului trebuie decojite lasind loc indoielii si imploziilor mistice viitoare. Basm soteriologic, Ghetsimani ʼ51 exploreaza ezotericul prin labirinturi biografice si istorice, cu scopul precis, unic, de-a transfera in cititor virusul predilect al pacientilor istoriei recente: boala de-a crede in ceva imposibil. Cel mai bun roman al lui Dan Stanca.

     

Dan Stanca este incontestabil un mare talent si un profesionist al scrisului. Nu scrie numai despre sine, la nesfirsit, (…) ci si despre lumea de azi. Imi imaginez o discutie intre doi tineri din anul 2115: «– Oare cum se traia acum o suta de ani? – Citeste romanele lui Dan Stanca...» Dan Stanca exploateaza cu inteligenta artistica perspectiva celui venit dinafara (perspectiva inaugurata in istoria literaturii universale, cel putin asa imi aduc aminte din facultate, de Scrisorile persane ale lui Montesquieu). Personajele apartinind istoriei recente sau prezentului aduse de prozator in prim-plan par mai reale decit oamenii reali din jurul nostru.

     

Romanul cuprinde, in filigran, o disputa intre fictiune si realitate. Numai ca nu asistam la confruntarea intre doua extreme. Prozatorul introduce un parametru nesupus logicii binare: adevarat vs fals/ 1 vs 0. Minunea este ca starea vremii. Daca locuitorii de la ecuator nu vor vedea niciodata zapada, nu inseamna ca aceasta forma de precipitatie nu exista. Simplificind si mai tare, situatia seamana cu succesiunea intre zi si noapte, care determina impartirea planetei in fuse orare. Totusi, prozatorul nu se multumeste sa invoce imbratisarea miracolului de catre privitor si de catre discipolii lui. Raminind la acest nivel, Ghetsimani ’51 ar fi ilustrat o teza eliadesca: prezenta sacrului in modernitate. Or, infatisarea demonstrativa a epifaniilor slabeste atit credinta, cit si literatura. Dan Stanca are, in Ghetsimani ’51, intuitia ca nu vazul este simtul care defineste si testeaza supranaturalul, ci auzul. In aceasta distinctie sta puterea cartii.

     

Ghetsemani ’51 dovedeste ca in Dan Stanca literatura romana are unul dintre cei mai interesanti, profunzi si originali romancieri ai momentului.