Dmitri: genul cinic

     

A.R.: Exista vreo limita a eticului, inferioara sau superioara? Ne putem da seama ca ne inselam? D.M.: Citind intrebarile tale vad ca ai structurat si tu estetic, etic si cinic, sper sa nu te superi daca divaghez cu raspunsurile si fac si putina teorie (defect de Fecioara). Am fost tot timpul surprins cind, referindu-se la volumul Dmitri: genul cinic, oamenii l-au catalogat ca fiind un volum despre etic, estetic sau cinic. Fara a fi necesar voi spune totusi: nu, nu e asta. E o capcana a modului in care poezia se misca in zilele noastre. O capcana in care uite cad pina si tineri nerabdatori si ambitiosi ca Stefan Baghiu (de altfel foarte prompt cind vine vorba de a scrie despre cartile in voga). E frumos sa iti ingrosi vocea spunind „defineste concepte din sfere ontologice”, dar si imprudent cind vorbesti despre un text care functioneaza pe principiul alegoriei („all conceptual writing is allegorical writing”). Nu fac poezie conceptuala, dar nici asa departe de ea nu sint cit sa fiu confundat cu filosofii. Prin urmare, nu am cum sa raspund la intrebare, nu sint expert in etic, estetic sau in cinism. Imi pare rau daca eu scriu poezie si s-a inteles ca fac eseu. Nu cred ca exista limite ale eticului, e etic pur si simplu. Etic in poezie este ca despre cartile care nu-ti plac sa nu spui nimic. Dar asta e doar un principiu de-al meu. (…) Cind citesc o carte de poezie proasta, prefer sa nu vorbesc despre ea, nu-mi provoaca nici un fel de placere. Dupa mine sa iubesti poezia inseamna sa te entuziasmezi fara pic de retinere la cartile care-ti plac. Sa nu faci strategii prin care doar sa te impui, sa nu ai reflexe competitionale.

     

Dmitri Miticov este unul dintre cei mai interesanti poeti din generatia mai noua, cu o voce bine individualizata si o asumare decisa a propriei persoane poetice. Il putem urmari in actiune intr-un nou volum care se numeste Dmitri:genul cinic; venit dupa reusitul Dmitri: uite viata (2012), acesta are meritul de a nu se multumi cu succesul formulei descoperite si practicate mai inainte si de a arata astfel ca isi tine rangul. E remarcabila grija de a nu se autopastisa, consecventa in a indrazni lucruri noi, in conditiile in care Miticov scrie o poezie aparent monocorda, redundanta tematic. Poezia adevarata asta face: fara complezenta fata de cititor, fara resemnare in confortul formulei proprii, merge mai departe.