Vreme ciudată la Tokio

     

Nu deznodamintul conteaza, repet, chiar daca acesta te poate umple de tristete si te poate uimi prin blindetea sa, ci frumusetea textului, cum joaca Kawakami legatura dintre cei doi, din cite goluri de pagini o umple, cit de drastica este cu fiecare dialog, cum pastreaza doar esentialul, dind la o parte toate tentatiile de a cosmetiza, a broda pe linga, cit de minimal scrie, alegind citeva tuse pentru a da cititorului motive sa nu inchida cartea, cit de fascinante sint cele doua singuratati care se unesc si dau curs unei iubiri tirzii, unice, irepetabile, cit de curajoasa este scriitoarea optind pentru excluderea dinamismului si inlaturarea (partiala) a suspansului, preferind, in locul acestora, scenele repetitive, interiorizarile, tacerile, monotonia, haikuurile, natura s.a.m.d. Si cite si mai cite... Vreme ciudata la Tokio este o comoara ce are nevoie de rabdarea cititorului pentru a iesi la suprafata, pentru a se dezvalui in intregime. Si de ore de discutii dupa lectura.

     

Vreme ciudata la Tokio este mai mult decit o inlantuire de intilniri acompaniate de traditionalele cupe de sake pastrate in barul obscur inghitit de metropola agitata, unde isi unesc singuratatile profesorul taciturn si fosta eleva neinteresata de materia predata de el. Nu vei avea parte de imaginea unei relatii bizare si tumultuoase, cu accente grotesti in ochii unora, in schimb, vei descoperi cronica unei intimitati emotionale nascute din goluri umplute de inchipuirea si impresiile cititorului, de niste calatorii onirice la un han de pe malul marii sau de taceri care ascund o usa spre o alta lume si reflectii asupra singuratatii.

     

Hiromi Kawakami anunta Vreme ciudata la Tokio (ed. Polirom), intr-un roman ca o vraja, dintr-un bar unde se bea sake, in singuratate, cu dragoste...

     

Relatia dintre cele doua personaje din Vreme ciudata la Tokio nu este una de iubire. Nu in sensul clasic (si poate occidental?) al termenului. Incepe ca o singuratate in doi. Calma, fara multe cuvinte, fara gesturi de afectiune, fara cautari. Plina de simplitate si delicatete, lipsita de orice asteptare si erotism. Cu intilniri intimplatoare, savuroase culinar si bahic. Se insinueaza apoi, treptat, ginduri, dialoguri imaginare, comparatii, perceptia afectiva a timpului si distantei. Magia firescului se risipeste, iar dezvrajirea este insotita de asteptari si temeri deopotriva. Se retraiesc si reorganizeaza amintirile, se nasc gelozii si trairi emotionale intense, conflictuale, aparent inexplicabile.