Pe contur

     

Citind eseurile din acest volum antologic, constati aproape cu surprindere ca ele nu si-au pierdut actualitatea, prospetimea si ca asupra lor nu apasa umbra niciunui compromis, a niciunei volute insidioase, niciunei cedari strategice. Pe contur aproape anuleaza esopismul necesar transmiterii unei judecati oneste cu lumea politica si literara in contextul dictaturii ceausiste. El apare pentru cititorul de azi scris parca sub auspiciile normalitatii, a unei depline libertati de opinie. Cred ca, dincolo de celelalte virtuti estetice, aceasta este marea reusita a autorului, de a crea impresia normalitatii, cind volumul sau este un fapt insular de virtuozitate si autenticitate critica intr-o mare de laturi propagandistice. Pe de alta parte, privind atent conturul pe care-l schiteaza aceste eseuri poti vedea in filigran tensiunile momentului politic, rezistenta la raptul ideologic, afirmarea valorii estetice in pofida cenzurii si a propagandei.Norman Manea asociaza in acest exercitiu de libertate critica numele mari ale literaturii universale: Italo Svevo, Elias Canetti, Robert Musil, Mario Vargas Llosa etc.. Chiar mai mult decit atit, exista o serie de reflectii remarcabile, imi permit sa spun aceasta in calitate de critic de film, despre cinematografie.

     

Citesc abia acum, in editia de fata, rafistolata si adaugita din ratiuni de strategie editoriala, notele si impresiile de lectura, despre scriitori romani sau straini. „Conexiuni”, „Acolade”, „Interferente” sint cele trei mari sectiuni ale cartii, cuprinzind eseuri de prima mina. Nu doar simple lecturi. Pagini pline de observatii judicioase, unde Borges, Sabato, Cortazar, Carlos Fuentes sau Martinez Estrada – cel cu Radiografia Pampei, care nu stiu sa mai fi fost reeditata – stau linga lectura atenta si apreciativa a cartilor de debut ale unor Alexandru Vlad si Adriana Bittel. Sa mai adaug ca m-a impresionat bucuria lui Norman Manea de a descoperi scriitori tineri – precum Nedelciu, Craciun sau Adina Keneres. Si generozitatea cu care se apleaca asupra cartilor lor. Lucru mai rar la scriitorii romani, care scrisnesc din dinti cind este vorba despre confrati. Avem si glose despre muzica si muzicieni – citeva pagini despre violoncelista Natalia Gutman sint chiar pagini de proza rafinata –, impresii despre mari cineasti si filmele lor, observatii ale unui intelectual care nu stia, la acel moment, ca scriitorul bucurestean se va impune in lumea larga. Citim azi, uimiti si nu prea, despre carti de ieri. Indiferent daca e vorba de Bellow sau de Svevo, de Kafka sau de Musil, de Kurosawa sau de Fellini. Pagini grave, vadind nu doar voluptati de lectura, ci si un soi de participare umana. Un Norman Manea pentru el insusi, si iata, peste decenii, si pentru noi.

     

Eseurile din Pe contur sint remarcabile si prin detasarea completa de sfera ideologicului, presiunea totalitara fiind in totalitate absenta pe parcursul lecturii. In absenta normalitatii in cultura romaneasca a timpului, Norman Manea pledeaza pentru normalitate. Luate ca un tot unitar, eseurile contureaza o literature romana „normala” in sens benefic, cu citeva realizari cu totul deosebite: un peisaj dezbracat de anodin si aparent nepatat de spectrul totalitarismului. Abilitatea cu care se construiesc nuantele textului fac ca fiecare pagina sa tresara, iar mesajul este cu totul surprinzator, dat fiind contextul in care a fost scris: «Sa nu uitam: de cuvint se slujesc si profetul, si tiranul, si tamaduitorul, si sperjurul.»