Opere IV. Dumnezeu se uita la noi cu binoclul

     

Ati spus, la un moment dat ca, atunci cind erati indragostit, era mai usor sa scrieti. Scriitorii spun ca le vin cuvintele mai usor cind sufera, cind sint tristi. Eu cu teoria asta nu am fost de acord niciodata. Si chiar, pe bune, nu scriu pe suferinta. Cind suferi, suferi, nu-ti mai vine a scrie si aici m-am delimitat de foarte multi scriitori. Nu trebuie sa fii trist, sa bei. Scrisul in sine este o mare bucurie: sa scrii, sa-ti vina versuri.

     

In volumul al patrulea (continind tabletele din Romania literara si din Suplimentul de cultura), Brumaru isi muta apucatura din privat in public, comitind, cu sistema, sute de glose care, in fond, nu sint decit niste frumoase (si, deci, superlativ gratuite) poeme in proza. Cita vreme nimeni nu-i zice nimic despre ele, totul e bine. Cind un alt critic, Nicolae Manolescu, il trage de mineca (pp. 362 - 363), proteicul scriitor se imbufneaza tandru si se intoarce la uneltele lui de poet pursinge. E prea delicat ca sa joace un joc cu reguli explicite. Dupa ce-l veti fi descoperit pe acest Emil Brumaru, puteti sa-i cititi si volumele de versuri. Va veti atasa de ele cu franchete si neidolatru.

     

Asa cum scrie Ioana Pirvulescu in prefata cartii, aceste texte publicistice sint, de fapt, poezie undercover, poeme in proza, in stilul inconfundabil al unui mare poet. Alaturi de Serban Foarta – cu care, de altfel, a si semnat un volum la un moment dat (O bruma de paiete si confetti, 2007) –, Emil Brumaru face parte din categoria virtuozilor, a poetilormagicieni ai limbajului, in cazul carora se impune, inaintea discursului critic, contactul direct cu textele, savurarea nemediata a poemelor. Nu intimplator, Ioana Pirvulescu – responsabila paginii din Romania literara care continea rubrica lui Emil Brumaru – povesteste, in prefata, ca a auzit prima data poeme semnate de Brumaru in facultate – invitata fiind la masa –, in timp ce savura un... desert. Poemele lui Brumaru sint, in felul lor, un „desert” poetic, plin de savoare, de inventivitate a imaginilor si de umor. Comparatia cu Serban Foarta poate merge mai departe, in sensul ca amindoi sint poeti ludici si foarte prolifici – o prolificitate care, insa, nu face niciodata rabat de la calitate. Altfel, inventivitatea lor lingvistica iesita din comun merge in directii diferite, la Emil Brumaru e conotata erotic in permanenta si urmeaza mai degraba „legi” oniric-suprarealiste à la Dimov, in timp ce Serban Foarta mizeaza mai mult pe jocurile de cuvinte si permutarile de limbaj.

     

[…] unul dintre poetii romani contemporani de prim plan, de o originalitate care nu doar frapeaza, ci si contrariaza, iar pe unii pudibonzi sau imbatriniti in rele ii scandalizeaza. Prefata acestui al patrulea volum, cu un titlu cam pretios, dar sugestiv – Poezie undercover –, semnata de Ioana Pirvulescu, este nu atit un text critic, analitic, cit mai ales o confesiune de cititor rafinat. Ideea e ca publicistul Emil Brumaru este nimeni altul decit poetul Emil Brumaru „sub acoperire”. Si intr-adevar, in toate cele trei cicluri ale volumului – doua continind texte publicate in Romania literara si Suplimentul de cultura, iar al treilea fiind Jurnalul de la Dolhasca, de fapt un fals jurnal din perioada de tinerete, cind Brumaru a functionat acolo ca medic – publicistul si diaristul sint„masti” ale aceleiasi fete: Poetul. Primul si cel mai banal lucru ce se poate spune despre textele care au constituit substanta rubricilor sustinute de-a lungul deceniilor in cele doua publicatii pomenite si reunite acum in volum e ca sintpoeme in proza. Ele fac, asa-zicind, corp comun cu lirica autorului, dar si cu notatiile din Jurnalul de la Dolhasca, topos intrat in literatura, datorita lui Emil Brumaru, in chip de Rezervatie Naturala de Ingeri. Vreau sa spun ca toate au aceleasi teme si obsesii si acelasi „parfum divin si nerusinat…”.

     

Un eveniment, cred, este aparitia volumului IV din Opere de Emil Brumaru, cuprinzind publicistica (anii ’80-’90-2000) destul de putin cunoscuta, uneori surprinzatoare, a marelui poet al intimitatii, cu niste excelente portrete din cei mai „publici” ani ai epocii noastre.