Purificare

Trebuie sa fii cel putin ciudat ca sa scrii un asemenea roman. Sau sa afli din familie povesti infernale care te urmaresc apoi toata viata. Finlandeza Sofi Oksanen e si ciudata, si a fost si victima unor asemenea povesti cu care mama ei a venit din Estonia sovietica. Torturi, deportari, tradari si o nemarginita cruzime a celor care vor sa supravietuiasca in timpul ocupatiei rusesti si a comunizarii fortate a tarii care devine republica sovietica. Iar dupa ce Estonia devine independenta, alt val de cruzimi, de asta data discrete, savirsite de kaghebisti ramasi fara slujba, care se apuca de proxenetism.

Proza secventiala si cu un epic stratificat sub raport compozitional se dovedeste romanul Purificare (Editura Polirom, 2011, traducere din limba finlandeza de Adela Victoria Korshin). Un roman dur, scris cu nerv si fara prea multe sclifoseli stilistice, cu o tema dramatica. Un roman despre viata unor femei. Cu existentele lor distruse sub regimul comunist sovietic. Nu toata lumea a cazut in picioare intr-o vreme in care zeci de milioane de oameni au fost calcati in picioare. (...) Cred cu tarie ca avem deja o prozatoare de cursa lunga si de mare anvergura, careia ii doresc din toata inima multe izbinzi literare.

Sofi Oksanen scrie foarte bine, stie sa alterneze planurile temporale, cele spatiale, actiunea se deschide si se inchide la momentul potrivit, personajele dispar si apar pe surprinderea cititorului. Daca mai sint adaugate si niscaiva violuri, intrigi politice, sclavie sexuala si rusi, reteta unui roman reusit e gata. Nu, sa nu aveti impresia ca e un roman artificial, facut pentru premii – feminisme, politica (corectitudine politica). Personajele pozitive devin negative cind nu te gindesti. Intimplarile bune se inraiesc rapid de te minunezi... Romanul incepe plin de mister, mister ce se devoaleaza incet-incet. Batrina estoniana Aliide gaseste in batatura o tinara ciudata. O invita in casa si amindoua incep sa-si aminteasca chestii care ar duce la lamuriri. Da de unde. Tinara Zara ascunde un trecut recent imoral si dubios, iar batrina – nu te gindesti ca o batrinica singuratica poate fi o scorpie – ascunde un trecut indepartat cutremurator. Apar apoi doi mafioti rusi... Oricum, este vorba despre purificarea prin care tinara va trebui sa treaca, cu ajutorul batrinei si a trecutului ei suspect. Si cu ajutorul mustelor si a paianjenilor, care biziie prin toata cartea. La urma, m-am intrebat daca si in cazul batrinei a fost vorba despre purificare – sau poate si lectura insasi poate fi socotita una. Poate autoarea a vrut sa scape de ceva. Nu stiu. Dar am citit cartea cu mare placere! Si o traducere ce suna foarte bine!

Sofi Oksanen e o tinara scriitoare care a rupt gura Europei cu un roman care merita atentie. A luat un premiu foarte important in Franta (Femina Etranger) si a fost tradusa in 40 de tari. Oksanen (35 de ani) a fost desemnata Personalitatea Anului in Finlanda. Purificare e o poveste dura, foarte dura, despre diverse tipuri de abuz, viol, tradare. Insa nu violenta face intrigant de atractiv romanul. Ci o relatare subtila, uneori chiar calda. Pentru ca trecutul dureros apare la contactul cu o casa aparte. Casa unei batrinele estoniene care intr-o zi se trezeste pe cap cu nepoata, venita tocmai de la Vladivostok. Amindoua femeile intra intr-un dialog mut. Fiecare isi exploreaza pe muteste trecutul. Batrina n-are incredere in tinara, si nici invers. Oksanen reuseste sa fie violenta fara sa «filmeze» frontal violenta. Intotdeauna gaseste unghiul lateral care sa spuna povestea curatata de senzationalism.

Oksanen a cistigat premii foarte importante, e publicata la edituri mari din toata lumea. Insa asta nu-ti tine de cald la citit. Mult mai important e ca chiar o simti ca facind parte din ceva nou, desi temele cu Estonia si sovieticii nu sint deloc proaspete. Am citit-o asa cum as citi scriitori romini la fel de buni si de tranzitivi din generatia mea (30-40 de ani). Oksanen inceaca sa-si lamureasca intr-un stil simplu de relatare, din cind in cind poetizata cu inteligenta, alteori dusa in relatare care cauta socul si corespondenta facila, o dilema personala, care tine si de radacini familiale, si de obsesii generale spatiului ex-sovietic. Puteti citi Purificare fie ca pe «inca o chestie la moda», fie ca pe un roman viu al unei tinere scriitoare, puteti cauta din acest roman noi si noi fire care sa va conecteze la aceste lumi, estoniene sau finlandeze, de care ne desparte putin geografic. […] Nu va recomand Oksanen ca pe o mare revelatie, ci ca pe o lectura cinstita care sa nu zboare din cap odata cu ultimul rind citit.