Béla Bartók contra celui de-al Treilea Reich

     

Espmark vorbeste despre drama lui Bartok in vremea fascismului, despre confruntarea sa cu Goebbels, despre comedia umana fata in fata cu privarea de libertate.

     

Daca titlul acestei carti va baga la idei, aflati ca nu e o plicticosenie documentara, ci un roman bine documentat care are toate ingredientele fictiunii. Romanul lui Kjell Espmark despre Bela Bartok are ceva dintr-un thriller: trei agenti cu o masina neagra au dat de urmele compozitorului, care vrea sa fuga din Europa. (...) Si un profan descopera pagini extraordinare in acest mic roman al carui autor nu se sfieste sa spuna si ca unu si cu unu fac doi, convins fiindca drumul spre profunzime trece prin adevarurile simple ale vietii.

     

Aparuta recent la Editura Polirom, cartea scriitorului si criticului literar suedez Kjell Espmark, Béla Bartók contra celui de-al Treilea Reich, este, dincolo de calitatile ei strict literare, un memento istoric al atitudinii democratice a unui mare intelectual si muzician al primei jumatati a secolului XX si mult legat de lumea romaneasca. Astazi, cind guvernul Ungariei derapeaza, indepartindu-se de standardele lumii democratice europene, si cind alti muzicieni parasesc tara si protesteaza impotriva incalcarii normelor democratice, a rasismului si antisemitismului – asemenea pianistului András Schiff sau a dirijorilor Christoph von Dohnanyi si Adam Fischer –, amintirea lui Bartók revine luminoasa si, intr-un sens, cu valoare de exemplu.

     

Se spune ca, atunci cind vorbesc armele, muzele tac. Fara sa-si propuna sa sustina contrariul, scriitorul suedez Kjell Espmark demonstreaza, in romanul sau, Béla Bartók contra celui de-al Treilea Reich, ca, cel putin uneori, fortei armelor si amenintarilor de orice fel li se poate raspunde prin puterea artei. Mai exact, Béla Bartók contra celui de-al Treilea Reich devine si un foarte reusit exemplu de poetica muzicala. Fara sa fie obositor sau exagerat de doct – efortul de documentare al autorului, intotdeauna evident, este cumva ascuns in spatele naturaletii si ritmului alert al actiunii din anumite fragmente – textul de fata urmeaza, in punctele esentiale, modelul unei naratiuni muzicale, in linia deschisa de Igor Stravinski al carui nume (...) este invocat nu o data pe parcursul evolutiei artistice a lui Bartók.

     

In situatia in care se afla refugiatul Bela Bartok, artistul, muzicianul, europeanul Bela Bartok in acea toamna, plecarea era singura solutie. Bartok era nu numai un muzician cu un exceptional si acut simt al auzului, era si un om sensibil la suferintele semenilor sai, capabil sa le auda nu numai fiecare nota de tinguire din cintece, dar si fiecare suspin si tipat de groaza din momentele de suferinta. Ar fi deci un mini-roman biografic, dar multe dintre paginile cartii inclina cand spre eseul istoric, cind spre poezie, tradind poetul obisnuit cu slefuirea cuvintelor si sublimarea gindirii in directia metaforelor.