Oameni şi patrii Istoriile și geografiile identității

O carte a comunicării și mărturisirii [...]. Meritul pentru acest agreabil și instructiv dialog public "deschis către alții, către spiritele afine pe care le cunoaștem sau doar le intuim" le aparține, desigur, ambilor protagoniști. "Am căutat semnificațiile generale ale unei vieți particulare", spune Sorin Antohi și fără îndoială a reușit în acest demers, prin recursul la istorie, la memoria publică, la imaginarul social, la propria biografie și la propriul parcurs ideatic, care l-au sprijinit în riguroasa sistematizare a informației primite și în orientarea acesteia către principal, către adâncul lucrurilor. Rămân, de la Sorin Antohi, și cu lumina caldă pe care o pune mereu asupra partenerului de dialog (așa fac prietenii), dar și cu adevărul smplu că fapta bună este esența vieții. Iar de la Jean Askenasy, cu sinceritatea la fel de simplă: "N-am avut planuri mari, dar am perseverat", cu dragostea pentru părinții săi și cu minunata imagine de demult când tatăl său îl învăța să meargă pe bicicletă și alerga alături, ținându-l de șa [...].

O carte născută dintr-un tacticos taifas, în timp și spațiu, care face cît șapte scrise cu ambiții narativ faraonice, este cea povestită de doi prieteni. Care stau la taclale – cum să spui așa ceva în englezește, parcă mereu ar lipsi ceva? – într-un dialog amical și miezos cum numai Orientul (sau Estul Europei) poate oferi. De la prietenia dintre doi indivizi – unul de 56 de ani, celălalt, mai coptuț, de 84 de toamne și primăveri, la momentul începerii convorbirilor, au trecut opt ani de formații intelectuale diferite, cu destine separate, ca și ale celor două popoare cărora le aparțin. Românii și evreii, nu doar Sorin Antohi și Jean-Jacques Askenasy, sînt protagoniștii unei fabuloase saga. Doi amici stau de vorbă, se preumblă prin viețile lor și, mai ales, prin ale celor din preajmă. Că sînt români sau evrei, că sînt la București, Sinaia sau Ierusalim, nici nu prea contează. Introspecții ale unor destine individuale și colective, radiografii ale unui întreg secol european, peripatetizări prin varii culturi și întîmplări reale, ale unor vieți și istorii colective. (…) Cartea intitulată Oameni și patrii. Istoriile și geografiile identității (Editura Polirom, 2021, cu o prefață consistentă, explicativ-amintirist-teoretizantă, care se deschide cu Teoria și practica dialogului de Sorin Antohi) este o bijuterie a sporovăielii înalte, a erudiției multidisciplinare, a finei ironii și ne livrează o bună lecție despre toleranță, în vremuri pline de încrîncenare, ură și venin. O bună lectură pentru după-amieze senine de toamnă ruginie.

Oameni și patrii: istoriile și geografiile identității (Polirom, 2021) cade oportun în slotul liber și într-o perioadă înspăimântător de irațională, când urmașii lui Hipocrate au ajuns ținta urii pentru un segment considerabil, tribal, din populația băștinașă. Cartea deschide și ușa cabinetului de curiozități puțin explorat: medicina românească în comunism. Oameni și patrii se înscrie în proiectul lui Sorin Antohi de a structura o istorie orală a trecerii dintre milenii prin intermediul convorbirilor concepute dialectic cu personalități din țară și din Occident. De data aceasta, experiența de viață a interlocutorului sintetizează un veac întreg. (…) Memoria profesorului Askenasy este impresionantă. Își amintește conjuncturi și nume, discuții, conflicte și prietenii ca și cum le-ar accesa prin Arta memoriei. Sorin Antohi îi pune observațiile și anumite aspecte din biografie în contextul complicat al epocilor când se petrec evenimentele. Unele situații – bătăi cu colegii de clasă, false acuzații de sionism urmate de exmatriculare și apoi de reprimirea în liceu după mita în baloturi de stofe oferite de tată conducerii și întregului corp profesoral, prilejul neașteptat al admiterii la Facultatea de Medicină, înfruntarea asistentului infractor din stagiatura făcută la Leordeni, experiența de medic militar în războiul de Yom Kippur, discuții încordate cu pacienții de la frontiera Autonomiei Palestiniene ș.a. – ar avea doar caracter anecdotic dacă Sorin Antohi nu l-ar provoca pe Jean-Jacques Askenasy să explice mentalități și relații cauzale, să zăbovească asupra deciziilor din trecut sau nu l-ar ajuta să-și completeze peisajul politic românesc cu piese mai puțin vizibile din afară. 

Discursul rememorativ este intersectat de microteorii, retroacții, compactări ideatice, informații discret-enciclopedice, plasate cu dibăcie, mici reluări, prolepse, analepse și metalepse provocatoare, revelații întremătoare, concretizate prin debordanța spațialității întrebare-răspuns și care ajută, cert, la redemaraj. [...] Identitatea complexă este de fapt pretextul întregii discuții, al interacțiunii care descoperă, capilarizează și organizează un material de viață abundent și, ne dăm treptat seama, extrem de ofertant. [...] Dacă Universul e aleatoriu, așa cum speculează unele teorii cosmologice recente, atunci o carte precum aceasta îl poate face, fie și pentru cîteva ore, inteligibil.

Într-o carte de dialoguri te aştepţi să găseşti poveşti de viaţă, reconstituiri istorice sau confesiuni. E mai puţin obişnuit să foloseşti un astfel de volum drept oglindă pentru a scruta în interiorul identităţii proprii, deşi exact acesta este pariul autorilor, căci dialogul româno-evreiesc surprins aici nu are drept personaje neapărat pe cei doi interlocutori, ci ridică (sau, mă rog, adânceşte) rezonanţa la un alt nivel, cel identitar, într-o subtilă căutare, „dedramatizată”, a Celuilalt. […] Fascinat de tema nesiguranţei identitare şi de mecanismul urii de sine, Sorin Antohi a pus în scenă, în oglindă, prin acest dialog o foarte sugestivă confruntare a celor două identităţi, ambele marcate de tarele amintite, la finalul căreia întrevedem, dincolo de clişee, de stigmate sau ţapi ispăşitor, un liman liniştitor, cel al diversităţii omeneşti. Pentru că, lăsând la o parte intriga fascinantă şi neobişnuitele păţanii ale interlocutorului […], această carte deconstruieşte prejudecăţile şi obsesiile seculare ale celor două comunităţi, una despre cealaltă sau fiecare despre sine, aducându-le la un firesc numitor comun, cel al oamenilor şi al individualităţilor. Pentru că da, privindu-se în oglindă, fără blocaje esenţialiste şi fără prejudecăţi, oamenii sunt ceea ce sunt: unii buni, alţi răi, zgârciţi, generoşi, ticăloşi, curajoşi, slabi, omenoşi, străluciţi, imbecili, laşi, săritori, exploatatori, vindecători etc., etc.