Teatru III - Victimele datoriei

Descriere

Mi-am intitulat comediile anti-piese, drame comice, iar dramele mele pseudo-drame sau farse tragice, căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat in ris.
Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul in serios, nimic pe de-a-ntregul in ris. Am incercat, in Victimele datoriei, să inec comicul in tragic.

Amedeu e, inainte de toate, drama cuplului. O dramă realistă, dar tratată cu mijloace neobişnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat intre două personaje, e intruchiparea unui duh neinduplecat: neputinţa lor de a iubi provoacă, fără indoială, un soi de pasivitate latentă.
E o piesă din care n-am putut niciodată ieşi. E fără ieşire şi, in realitate, ar fi trebuit să rămină fără ieşire. In logica şi in adevărul personajelor, totul ar fi trebuit să continue nedefinit, pină la sufocarea completă.

Tabloul ar putea fi o poveste cu zine şi cu bătrine vrăjitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor ştiinţei medicale (succese ale tratamentelor de intinerire, de grefe, implantări de organe şi membre care lipsesc etc.) şi ale chirurgiei estetice.
Dacă e altceva, spectatorii işi vor da seama. Comicul nu e bun decit dacă e ingroşat; trag nădejde că e aşa. Şi comicul nu e comic decit dacă e puţin inspăimintător. Al meu este oare aşa?
EUGÈNE IONESCO