Bunul Dumnezeu cotidian

Descriere

Puţini au fost intelectualii înzestraţi cu credinţă care, puşi în situaţii-limită de existenţă, să nu se fi dezis de ea prin comportamentul lor. Prin greşelile, compromisurile şi uneori abjecţiile pe care le-au săvîrşit, ei au arătat că între teoria despre religie şi viaţa practică în graniţele aceleiaşi religii nu există nici o legătură. Tocmai de aceea scrierile lor despre credinţă şi religie nu-ţi pot inspira încredere. Le citeşti ştiind că totul e teorie scrisă şi nu trăită. Nimic din toate acestea nu are valabilitate în cazul lui Mircea Vulcănescu. Scrierile lui despre religie îşi trag valabilitatea din chiar felul tragic în care acest om a ales să-şi încheie viaţa.
Şi astfel, citindu-le în lumina jertfei lui Vulcănescu din închisoare, textele lui interbelice îţi inspiră o încredere fără reticenţe. Sînt pagini uimitoare în care, din loc în loc, trăieşti cu convingerea că ai de-a face cu gînduri premonitorii, vestind ceea ce urma să se întîmple. Şi numai aşa înţelegi că, în tot ce a scris despre religie sau credinţă, Vulcănescu nu minţea, nu făcea teorie, ci mărturisea ce trăia el însuşi, se mărturisea pe sine.
Vulcănescu este un caz unic de intelectual al cărui adevăr creştin s-a dezvăluit o dată cu moartea lui. De aici şi importanţa textelor lui religioase.