1990 : ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14, 15 iunie?

Descriere

în „România literară“ din 7 noiembrie 1991, Nicolae Manolescu remarca faptul că, după evenimentele din decembrie 1989, Ion Cristoiu a fost unul dintre primii publicişti care s-au consacrat prozei politice, reînnodând astfel o tradiţie de excepţie a presei româneşti, tradiţie întreruptă timp de peste patru decenii. Din 19 ianuarie 1990, când a publicat primul text în „Observator“, primul ziar particular apărut în România ex-socialistă, şi până azi, Ion Cristoiu a publicat, săptămânal, apoi zilnic, câteva mii de editoriale pe teme politice. Acum, după peste trei decenii de prezenţă în spaţiul public în postura de Istoric al clipei, Ion Cristoiu pregăteşte pentru tipar, structurate pe ani (1990-1996), şapte volume de editorale în care faptele şi evenimentele pe care le-a comentat au avut dimensiunea faptelor şi evenimentelor făurite de istorie. Titlul primului volum – „1990 – Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie?“ – nu mai are nevoie de comentarii, deşi fireşte că lectura cărţii va stârni numeroase comentarii.

Citate

„Din aprilie 1918 și până la 10 august 1944, am scris cel puțin un articol cotidian; tot ce am strâns ca experiență din exercitarea pasionată a profesiei de gazetar aduc în dar tinerilor din noile generații care, ca și mine, își vor închina întreaga lor viață scrisului cotidian. Vor risipi cu generozitate talent, emoție, inteligență, cultură în această neîndurată profesie și, poate, de pe urma unei vieți întregi de continuă dăruire nu vor culege decât melancolia semănătorului, căruia nu îi este dat să vadă recolta trudei lui. O unică consolare are un gazetar la sfârșitul existenței: aceea de a fi trăit cu o intensitate unică toate evenimentele, de a fi dat oricărei clipe o valoare infinită prin participarea lui la evenimente în ritmul și cu vigoarea unui luptător. Peste paginile dogorâtoare de pasiuni, peste tot ce a fost cândva o încântare a zecilor, sutelor de mii de cititori, timpul așterne recea lui indiferență. Și, peste decenii, alte generații, citind articolele noastre, nu vor izbuti să înțeleagă elanurile, violența revoltei, tot ce a format resortul pasional al scrisului nostru. Acesta este destinul scrisului gazetăresc și poate tocmai în această efemeră strălucire stă și dramatica măreție a talentului oricărui gazetar.“ * De ce mă rezum, cel puțin pentru început, la anii 1990-1996 (inclusiv)? Pentru că au fost anii în care viața a dat posibilitate Istoricului clipei care sînt eu să fie și Istoric. Au fost anii în care faptele și evenimentele comentate de mine au avut dimensiunea faptelor și evenimentelor făurite de Istorie. * Prin jocul istoriei, foştii disidenţi au devenit guvernanţi. Din punctul de vedere al puterii, ei se află azi în locul celor pe care i-au criticat şi i-au denunţat pînă nu de mult. în aceste condiţii, viaţa le ridică o dură întrebare: vor şti ei să nu repete greşelile conducătorilor de ieri? Vor avea ei tăria să fie obiectivi cu toată lumea, inclusiv cu foştii adversari? Puterea e un spaţiu care atrage şi perverteşte.