1784 Vreme in schimbare (roman)

Descriere

Format 1/16 (54x84)
De numele lui Eugen Uricaru se leaga - in literatura romana - un mod nou de a intelege romanul istoric.
Demn de remarcat este faptul ca scriitorul nu a abandonat complet traditia.
Ca si Mihail Sadoveanu - care, la rindul lui, se revendica din cronicari - el este sensibil la poezia trecutului.
Camil Petrescu, de exemplu, cu toata tehnica sa narativa sofisticata, nu avea acest dar: masivul roman Un om intre oameni, bazat pe o documentatie imensa, ii creeaza cititorului impresia ca viziteaza un muzeu, fara sa-l transporte cu adevarat in alta epoca.

Eugen Uricaru, asemenea lui Mihail Sadoveanu, reuseste sa ne dea senzatia ca participam la o calatorie in timp.
El face din evocare o stare de reverie care atenueaza precizia datarii, relativizeaza, in constiinta noastra, conceptul de verosimilitate si ne pregateste, astfel, pentru translatie.
Daca l-ar fi cunoscut pe Eugen Uricaru, H.G. Wells si-ar fi dat seama ca exista o mai subtila decit aceea pe care a inventat-o pentru cunoscutul lui roman stiintifico-fantastic.
Scriitorul nu a abandonat complet traditia, dar a personalizat puternic romanul istoric, intelectualizind viziunea asupra trecutului.

Intr-o perioada in care era la moda actualizarea fortata (sub forma parabolei) a realitatii istorice, el ne infatisa realitatea istorica in desuetudinea ei si tocmai aceasta voluptoasa acceptare a perimarii echivala cu o depasire a conventionalismului.
La Eugen Uricaru chiar si prezentul devine trecut, printr-o tratare livresca a realitatii.
La caracterul livresc al prozei sale se adauga atmosfera fantastica difuza in care inoata personajele.

Totul pare scaldat intr-o misterioasa lumina rosie, ca in laboratorul unui fotograf.
Putem presupune ca in aceasta lumina scriitorul developeaza mai bine semnificatiile unor intimplari de altadata.
Dupa cum putem presupune ca este vorba chiar de amurgul romanului istoric, ca gen. Eugen Uricaru are acest imens orgoliu al modestiei.
Lui ii place sa se instaleze cu scrisul sau exact acolo unde totul pare pierdut.

* Eugen Uricaru s-a nascut la 1 noiembrie 1946 la Buhusi, in familia unui muncitor.
A urmat cursurile Liceului militar din Cimpulung Moldovenesc, pe care le-a absolvit in 1964.
Apoi, insa, a studiat filologia la Cluj, formindu-se ca scriitor in climatul gruparii literare .
Un moldovean visator educat la scoala seriozitatii ardelenesti! Din aceasta combinatie a rezultat un erudit melancolic, atras de vechi mitologii orientale, de practici esoterice, de istoria unor organizatii secrete. (Cind a vizitat China, scriitorul roman i-a uimit pe insotitoriii sai chinezi, stiind mai multe decit ei despre trecutul Chinei.)

Desi a inceput prin a scrie poezie, Eugen Uricaru s-a specializat repede in proza, publicind harnic-risipitor mai multe carti, de a caror soarta nu s-a interesat niciodata indeaproape: Despre purpura, nuvele, Cluj, Ed. Dacia, 1974, Rug si flacara, roman, Cluj, Ed. dacia, 1977, Antonia, nuvele, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1977, Mierea, roman, Bucuresti, Ed. Albatros, 1978, Asteptindu-i pe invingatori, roman, Bucuresti, Ed. Albatros, 1981, Memoria, roman, Cluj, Ed. Dacia, 1983, 1784. Vreme in schimbare, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1984, Glorie, roman, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1987, Stapinirea de sine, roman, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1989, Complotul sau Leonard Balbaie contra banditului Cocos, roman, Bucuresti, Ed. Militara, 1990.
Critica literara a fost nevoita sa le recunoasca valoarea, fiindca altfel ar fi insemnat sa nege evidenta.
Insa nu s-a lansat niciodata intr-o campanie de promovare a scriitorului, asa cum a facut-o cu alti autori, mai putin valorosi.
Eugen Uricaru a cistigat fara zbateri ambitioase, discret respectul celor din jur, avind parte de o cariera specifica de echinoxist (redactor la revista Ateneu, 1971, redactor la revista Steaua, 1972-1990, redactor-sef adjunct la revista Luceafarul, 1990-1992, atasat cultural la Atena si, in continuare, director adjunct la Academia di Romania la Roma, 1992-1995, secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1995-1997, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, din 1997).
In publicistica pe care o consacra actualitatii politice romanesti se remarca o independenta de spirit exprimata politicos, ca si atractia fata de sensurile ascunse ale evenimentelor.