Sarut mîna, conita, a venit fotografu'

Descriere

După 20 de ani de la moartea scriitorului Aurel Mihailopol, jurnalul său este cutremurător. Cu umor şi tact autorul îşi povesteşte viaţa trecând prin perioada anilor 1930 până la 1980, povestind despre relaţiile lui cu personalităţi ale vremii: poeţi, ziarişti, actori, etc., redând cu fidelitate atmosfera acelor ani. Jurnalul este mustos, are un ton dulce-acrişor, o trăire profundă şi o uriaşă dragoste de oameni. În anii comunismului volumul nu a putut apărea, fiind interzis. Prefaţa romanului autobiografic Sărut mîna, coniţă, a venit fotografu' de Aurel Mihailopol este semnată de prozatorul şi ziaristul Tudor Octavian: Viaţa lui Aurel Mihailopol, ca ambiţie sacră, e viaţa expoziţiilor sale şi a prezenţelor în saloanele din ţară şi internaţionale. În universul fotografiei de artă, o seamă de manifestări au cam acelaşi statut ca al Olimpiadelor: situează talentul într-un sistem valoric. Puţini ştiu că Aurel Mihailopol a fost un fel de triplu campion olimpic, că a obţinut, în trei rânduri, distincţia supremă la cel mai prestigios Salon-concurs de imagine fotografică din lume. Faptul că Aurel Mihailopol a scris un roman al vieţii lui de fotoreporter, şi nu unul al carierei de artist cu Haselblatt-ul, se explică, foarte probabil, prin aceea că ochiul de artist îl avea de la Dumnezeu, pe când ziua între colegii de redacţie trebuia îndurată. Creatorii din destin - fiindcă există şi aleşi meşteşugari, care nu-s neapărat genă de unicat - rareori ştiu să se povestească pre sine. În schimb, pot istorisi interesant lupta lor cu cotidianul, nesfârşitul şi atât de inutilul efort de integrare în socialul imediat. Pentru Mihailopol, era în firescul lucrurilor să vadă peisaje sublime şi portrete de caractere acolo unde semenii nu vedeau nimic, şi în nefirescul lucrurilor să facă zilnic ce făcea toată lumea. Din acest motiv, semenii înţelegeau că e simplu să fii artist de marcă, dar că e o chestiune de merit să exişti anonim.