Memoria raului, ispita binelui. O analiza a secolului

Descriere

Tzvetan Todorov: "(...) Nu sînt un "specialist" în secolul al XX-lea, aşa cum ar putea fi un istoric, un sociolog sau un politolog; şi nici nu intenţionez să devin. Cel puţin în linii mari, faptele sînt cunoscute, pot fi găsite astăzi - cum se spune - în orice manual bun. Dar faptele nu-şi dezvăluie de la sine sensul; or acesta mă interesează. N-aş vrea să mă substitui istoricilor, ei îşi văd bine de treaba lor, ci să mă gîndesc la istoria pe care ei tocmai o scriu. Privirea mea asupra secolului nu este cea a unui "specialist", ci a unui martor implicat, a scriitorului care caută să-şi înţeleagă timpul. Într-o anumită măsură, destinul meu personal determină, în două moduri, unghiul de abordare pe care l-am ales: prin peripeţiile existenţei mele şi prin profesiunea mea. În două vorbe: m-am născut în Bulgaria şi am trăit acolo pîna în 1963, cînd ţara era încă supusă regimului comunist; după aceea am locuit în Franţa. Pe de altă parte, în activitatea mea profesională mă ocup de faptele de cultură, de morală, de politică şi practic, în mod special, istoria ideilor. (...) Pentru mine, evenimentul central este apariţia unui rău nou, a unui regim politic inedit, totalitarismul, care, la apogeul său, a dominat o bună parte a lumii; a dispărut astazi din Europa, dar supravieţuieşte pe alte continente; şi sechelele lui dăinuie printre noi. Mi-am propus să examinez lecţiile ce decurg din înfruntarea dintre totalitarism şi duşmanul său, democraţia. (...) A înfăţişa secolul ca fiind dominat de lupta dintre aceste două forţe implică o repartizare a valorilor care nu este acceptată de toată lumea. Problema decurge din faptul că Europa nu a cunoscut un singur totalitarism, ci două, comunismul şi fascismul; că aceste două mişcări s-au combatut violent, mai întîi pe terenul ideologiei, apoi pe cîmpurile de luptă; cînd unul, cînd celălalt s-au confruntat şi cu statele democratice. (...) Înfruntarea dintre totalitarism şi democraţie, ca şi cea dintre cele doua variante totalitare - comunism şi nazism - constituie prima temă a analizei mele. A doua decurge din ea, chiar din faptul că aceste evenimente aparţin, în principal, trecutului şi nu supravieţuiesc printre noi decît datorită memoriei. Or aceasta nu poate fi asimilată înregistrării mecanice a ceea ce se întîmplă; ea are forme şi funcţii ce impun opţiuni, consolidarea ei cunoaşte faze supuse unor perturbari specifice, asumată de actori diferiţi poate duce la poziţii morale opuse. Este întotdeauna şi în mod necesar memoria un lucru bun şi uitarea un blestem absolut? Permite trecutul o înţelegere mai bună a prezentului, ori, cel mai des, serveşte la ocultarea lui? Sînt toate modalităţile de folosire a trecutului recomandabile? Vom supune deci examenului şi memoria secolului. În sfîrşit, chiar dacă mă preocupă reflecţia asupra sensului degajat de evenimentul central, mă văd obligat, de asemeni, să iau în consideraţie şi trecutul cel mai apropiat, posterior căderii Zidului de la Berlin, pentru a-l analiza în lumina concluziilor desprinse din analiza precedentă. După înfrîngerea totalitarismului se va instala domnia binelui? Sau noi pericole pîndesc democraţiile noastre liberale? Exemplul ales aici este extras din actualitatea recenta, războiul din Iugoslavia şi, mai specific, evenimentele din Kosovo. Trecutul totalitar, modalitatea prin care el se perpetueaza în memorie, în fine, luminile aruncate asupra prezentului vor alcătui cei trei timpi ai analizei ce urmează. Am decis sa inserez în această reflexie despre binele şi răul politic al secolului amintirea cîtorva destine individuale, puternic marcate de totalitarism, dar care au ştiut să-i reziste. Bărbaţii şi femeile, evocaţi de mine, nu sînt cu totul altfel decît ceilalţi oameni. Nu sînt nici eroi, nici sfinţi, nici măcar nu sînt trecuţi printre cei "drepţi", sînt indivizi supuşi greşelii, la fel ca dumneavoastră şi ca mine. Ei toţi, însă, au parcurs un itinerar dramatic; toţi au suferit fizic şi, în acelaşi timp, au încercat să transpună rodul experienţei trăite în scrierile lor. Obligaţi, prin forţa lucrurilor, să vadă răul totalitar de aproape s-au dovedit mai lucizi decît omul obişnuit şi - graţie talentului şi elocinţei lor - au ştiut să ne transmită ceea ce au aflat, fără să se erijeze în învăţători categorici. Aceste persoane provin din diverse ţări: Rusia, Germania, Franţa, Italia şi, totuşi, ele par că aparţin aceleiaşi familii. Întîlnim acelaşi sentiment la toţi autorii, chiar dacă există nuanţe: cel al spaimei care nu provoacă paralizia; şi, de asemenea, aceiaşi gîndire, a cărei singură caracterizare adecvată mi se pare a fi umanismul critic. Vasili Grossman şi Margarete Buber-Neuman, David Rousset şi Primo Levi, Romain Gary şi Germaine Tillon veghează ca să nu disperăm. Cum vom pomeni odată şi odată acest secol? Îl vom numi secolul lui Stalin şi al lui Hitler? Ar însemna să acordăm tiranilor o onoare nemeritată: nu e cazul să-i glorificam pe răufăcători. Îi vom da numele scriitorilor şi gînditorilor cei mai influenţi în cursul vieţii, cei care au stîrnit entuziasm sau controverse observînd apoi că s-au înşelat mai întotdeauna în opţiunile lor şi că au indus în eroare milioanele de cititori ce-i admirau? Ar fi păcat să prelungim în prezent rătăcirile trecutului. În ceea ce mă priveşte, aş prefera ca din acest secol sumbru să fie reţinute figurile luminoase ale unor personalităţi cu un destin dramatic, de o luciditate necruţătoare care, în ciuda tuturor, continuă să creadă că pentru om, omul este scopul final."Tzvetan Todorov s-a născut în Bulgaria. Din 1963, trăieşte la Paris. Este director de cercetări la Centre Naţional de la Recherche Scientifique, critic, istoric, filosof. A publicat numeroase lucrări, traduse în 25 de limbi. În 2000, a fost omagiat ca apostol al umanismului.